Cum arată directoarea sexy din „Extemporal la dirigenţie”, la 30 de ani de la premieră

Ultima actualizare:

    Scenă din „Extemporal la dirigenție”
Scenă din „Extemporal la dirigenție”

„Extemporal la dirigenție”, cel de-al treilea film din îndrăgita serie „Liceenii”, au adus-o în prim-plan pe tânăra actriță Diana Lupescu, în rolul directoarei liceului. Pe 7 octombrie, soția lui Mircea Diaconu va împlini 63 de ani, păstrându-și intact farmecul de-acum aproape 30 de ani.

S-a născut pe 7 octombrie 1954, la Bacău şi, în 1978 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematogafică I.L. Caragiale, Secţia Actorie, la clasa marelui Amza Pellea. A optat pentru teatru din întâmplare, deşi în liceu se axase pe matematică şi pe sport iar în viitor se gândea să urmeze tradiţia familiei tatălui ei şi să devină medic sportiv.

Între timp, influenţată de mama ei, a încercat şi a intrat din prima la teatru. În al doilea an de facultate, regizorul Ion Popescu Gopo căuta o tânără actriță iar aleasa a fost ea, obținând primul rol din carieră, în filmul „Povestea dragostei”.

Diana Lupescu a mai jucat pe scenele din Bacău şi în Bucureşti la Teatrele Bulandra, Nottara şi Teatrul Mic. A jucat în mai multe filme, precum „E atat de aproape fericirea” (1977), alături de Dana Dogaru, Constantin Diplan, Gheorghe Visu şi Margareta Pogonat, dar şi în „Iarba verde de acasa” (1978), „Fata Morgana” (1981), „Buletin de Bucureşti” (1982), în care l-a avut ca partener pe Mircea Diaconu, cu care s-a şi căsătorit.

A mai jucat în „Extemporal la dirigentie” (1987) sau „Campioana” (1990) fără să realizeze roluri exceptionale în film. În ultima vreme s-a retras din teatru ca şi actriţă, dar a continuat ca regizor la teatrul Nottara sau la  Teatrul „George Ciprian” din Buzau. Ea şi soţul ei au devenit părinţii a doi copii, Ana şi Victor Diaconu. În această stagiune, Diana Lupescu are patru spectacole la teatrul Nottara, unde semnează regia: „Aprilie, dimineaţa - Un spectacol”, “Matrimoniale”, “Mult zgomot pentru nimic” şi “Vacanță în Guadelupa”.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
colaj kim kardashian instagram png
banner ioana tufaru jpg
suleyman foto instagram png
nikola lauberova profimedia jpg
Andreea Răducan se împarte între familie și sport
 Mugurel Vrabete, basistul  trupei Holograf cunoscut în lumea muzicii ca un artist talentat și desăvârșit, s-a stins din viață la vârsta de 70 de ani
kate hudson oscar 2026 getty jpg
image png
image
image