Cum se pregătesc reprezentanții României pentru Eurovision

Cum se pregătesc reprezentanții României pentru Eurovision

Ultima actualizare:

    The Humans
The Humans

Concursul Eurovision a început marți seară, 8 mai, iar în urma primei semifinale s-a aflat care sunt primele țări care vor ajunge să concureze în finală. The Humans, reprezentanții României se pregătesc intens pentru ziua de joi, atunci când vor urca pe scena de la Lisabona.

Din cele 19 țări care au concurat marți, numai 10 au fost alese pentru a merge în finala de pe 12 mai. Țările care au concurat marți sunt : Albania, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Cehia, Estonia, Islanda, Israel, Lituania (în prima parte a show-ului), Armenia, Austria, Croaţia, Cipru, Finlanda, Macedonia, Grecia, Irlanda, Elveţia (în a doua parte).

The Humans, trupa care a fost votată de România pentru a ne reprezenta în cadrul celui mai cunoscut concurs european de muzică. Joi, The Humans va urca pe scena de la Lisabon, ca fiind a doua țară concurentă din semifinala de pe 10 mai.


    Solista The Humans și Alexander RybakFoto Instagram
Solista The Humans și Alexander RybakFoto Instagram

Trupa a publicat mai multe fotografii pe Instagram unde le-au arătat prietenilor virtuali cât de bine se pregătesc pentru reprezentația de joi de la Eurovision.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
banner radu andrei tudor png
anda calugareanu actrita romanca jpeg
anca dumitra jpg
Design fără titlu (9) png
vica blochina dezvaluiri iubit jpg
gabriela cristea si tavi clonda sicilia jpg
Cele mai frumoase femei ale secolului 20: Audrey Hepburn jpeg
Afacerea pentru copii pe care Sorana de la A.S.I.A. a pus-o pe picioare
image
image