Dan Diaconescu plăteşte din puşcărie ca să i se scrie ode delirante

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

După ce fostul patron OTV şi-a desemnat fratele mai mic să se ocupe de bunurile lui, cât timp stă după gratii, acesta a devenit brusc foarte legat de suferinţa lui şi-i aduce ode hilare. În tot acest timp, fratele mai mare, un profesionist desăvârşit în ingineria avioanelor, îi ignoră pe amândoi.

Dan Diaconescu mai are de ispăşit trei ani şi şase luni din pedepsa primită în 2015 pentru şantajarea lui Ion Moţ, fost primar al comunei arădene Zărand, şi a omului de afaceri Paul Petru.  Conform declaraţiilor unuia dintre inculpaţii din dosar, Diaconescu avea ”şi un alt număr de telefon decât cel aşa-zis public”, denumit ”telefonul de speriat”, pe care îl folosea ca să stoarcă bani de cei şantajaţi, au menţionat procurorii la acea vreme în rechizitoriu. Închis la Jilava, n-am zice că „domnul senzaţional”  o duce foarte rău, judecând după privilegiile de care se bucură, cum ar fi spălatul doar cu apă plată şi pachete cu bunătăţuri de la soţie, de câteva ori pe lună. Aşa se explică şi kilogramele în plus pe care le-a acumulat în ultima vreme. Nu doar soţia are grijă de el, ci şi fratele mai mic, Mario Diaconescu, despre a cărei existenţă nu ştiaţi probabil până acum. 

“Înainte de a intra la închisoare, Dan îl evita pe Mario, pentru că i se părea că vrea să profite de pe urma lui. Acum s-au întors rolurile, şi Dan a apelat la Mario ca să-l ajute cu afacerile, dar şi cu băncile, cât el stă închis. Mario şi-a intrat atât de bine în rol încât acum se comportă ca un obsedat, şi îi face propagandă peste tot ca să-i spele imaginea. Probabil că plănuiesc o întoarcere pe TV când va fi eliberat, şi de aia”, ne-a declarat o sursă apropiată celor doi. Mario Diaconescu vorbeşte despre fratele săuc elebru numai în termeni precum “formidabilul Dan Diaconescu”, “crăişorul de la OTV”, şi organizează chiar un “cenaclu de cuvinte frumoase Om Bun Dan Diaconescu”. Singurul care stă departe de acest delir este fratele mai mare al celor doi, Nicolae, supranumit “doctoral Boeing”. De mai bine de 20 de ani, acesta lucrează la Fabrica de Avioane Aerostar din Bacău, ca manager de dezvoltare şi coordonator program de mentenanţă pentru avionul Boeing 737.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
banner cotabiță 1 2 png
marina voica jpg
cub gabriel cotabita png
Banner Andreea Marin
dan diaconescu jpg
barbara streisand copil jpg
alina puscas andreea balan jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net