Dana Rogoz, jurnal de China: „Dacă mi-ar fi spus cineva că o să ajung aici când eram copil și mâncam dulceață de vișine…”
Dana Rogoz (40 de ani) este obișnuită cu vacanțele exotice și adoră să plece cu cei doi copii ai ei în destinații îndepărtate.








Vedeta se bucură din nou de Asia. Dana Rogoz și familia ei s-a oprit în Shanghai și încă i se pare un vis.
“Am ajuns în China! În Shanghai, mai exact. Dacă mi-ar fi spus cineva că o să ajung aici când eram copil și mâncam dulceață de vișine din farfurioarele chinezești ale bunicii mele, pe care le-am și zărit deja într-un magazin, aș fi zis să își ia temperatura. Dar iată-ne aici, cu dorința de a descoperi și a înțelege cât mai mult din cultura acestui loc”, a început să povestească vedeta în jurnalul ei de vacanță pe care, ca de obicei, îl ține pe rețelele de socializare pentru admiratorii ei și pentru curioși.
“Viața ne-a oferit șansa de a călători”
Dana Rogoz e fascinată de călătorii și de a descoperi destinații și lucruri noi. Actriței îi place să experimenteze și asta au învățat și copiii ei, Vlad și Lia, de la ea. Vedeta a fost curioasă să mănânce și să încerce din preparatele specifice din Shanghai.
“Am cumpărat bomboane White Rabbit, care sunt peste tot și care se mestecau greu. Am mâncat un porc dulce, un mango uriaș, mandarine pitice și un fruct de forma și dimensiunea unei caise, dar cu coaja unei nectarine, cu striațiile unui pepene și gustul unei pere. Experimentăm, ne minunăm și ne bucurăm de faptul că viața ne-a oferit șansă de a călători și de a ajunge aici”, a mai punctat Dana Rogoz din vacanța în China, acolo unde o va prinde și Revelionul alături de soțul și copiii lor.
“Presimt că va fi o experiență unică”
După Shanghai, Dana Rogoz a plănuit să viziteze o zonă rurală, de munte, iar apoi va merge cu familia undeva la plajă.
Se pare că aplicațiile pe care le-au descărcat în China le-au dat deja bătăi de cap iar vedetei îi este greu să prindă net și să se conecteze la Facebook și Instagram pentru a-și ține urmăritorii la curent cu ce se întâmplă în vacanța ei îndepărtată.
“Presimt că va fi o experiență unică care ne va obliga să fim conectați și atenți la ce descoperim și simțim. Un adevărat reset, ce mai!”, a mai povestit Dana Rogoz despre experiența ei asiatică.



































