Daniel Osmanovici, cursă de povestit nepoţilor
Prezentatorul de la Antena 1 a alergat la Bucueşti, la maraton, şi se pregăteşte pentru o cursă similară şi peste Ocean. Daniel Osmanovici are destulă experienţă în ceea ce privește maratoanele sau cursele cu bicicleta, dar ştie că antrenamentele intense sunt cheia succesului.
Daniel Osmanovici se pregătește pentru un maraton în Los Angeles. Prezentatorul tv are la activ peste cinci ani de astfel de activități sportive și peste 3000 de kilometri parcurși, dar nu se lasă. El se pregătește să își treacă în palmares o cursă despre care, peste ani, să le povestească și nepoților.
Știristul se află în plin antrenament pentru un maraton care se va desfășura în luna februarie, în Los Angeles. Este vorba despre o cursă care va aduna echipe din toate colțurile lumii. "Frumos este că anul viitor este an olimpic și la 14 februarie se fac exact 30 de ani de când Valeria Răcilă a câștigat medalia de aur la Olimpiada de la Los Angeles. Ei bine, în acest maraton, am onoarea să alerg alături de campioana Valeria Răcilă, care a promis că va parcurge această cursă cu medalia câștigată atunci la gât”, a povestit Daniel. El va alerga la Los Angeles pentru copii cu boli genetice (epidermoliză buloasă, fibroză chistică etc), neurologice (tetrapareză spastică, distrofii musculare, scleroză multiplă în plăci etc), frații și surorile pacienților de la oncopediatrie și copii ai unor pacienți adulți cu diagnostic oncologic în faze terminale, toți fiind afectati social, financiar și emoțional.