Daniela Gyorfi, despre căsătorie: "Mama a fost de acord"

Ultima actualizare:

    Daniela Gyorfi și-a spus părerea cu privire la căsnicie.Foto: Instagram
Daniela Gyorfi și-a spus părerea cu privire la căsnicie.Foto: Instagram

Deși în trecut, Daniela Gyorfi a avut momente de cumpănă, nu și-a pierdut speranța că va fi iar fericită sau că va avea liniște. Daniela vorbește despre cum merge relația cu George Tal și își declară poziția ei cu privire la căsnicie.

Daniela Gyorfi (49 ani) recunoaște pentru AntenaStars că nu își dorește să se căsătorească. Motivul pe care vedeta îl invocă este simplu. Le este bine exact așa cum sunt împreună și consideră că un act nu le va schimba iubirea. 

“Ne-am cunoscut în Germania și el a venit după 1-2 luni cu un buchet imens de trandafiri la mine și la mama, s-a așezat în genunchi ca pe timpuri și m-a cerut. Normal că am fost emoționată, am zis da, numai că nu am luat în calcul faptul că el fiind însurat în Germania și divorțat acolo, nu știu cum ar fi fost cu actele. Noi dacă programasem să mergem la starea civilă, de exemplu peste o lună, nu am știut cum să facem. A venit iar după ceva timp cu un inel de aur să mă ceară. Atunci când am vrut să ne căsătorim, nu a fost să fie, odată s-a îmbolnăvit mama. Apoi a venit Maria și nu am mai reușit să ne căsătorim”, a declarat Daniela. 


    Daniela Gyorfi nu vrea să se căsătoreascăFoto: Instagram
Daniela Gyorfi nu vrea să se căsătoreascăFoto: Instagram

Pentru vedetă, unul dintre cele mai importante lucruri a fost ca mama ei să fie de acord cu George, iar aceasta i-a dat binecuvântarea înainte de moarte pentru a se căsători cu el.

"A fost important că mama a fost de acord. Mama a fost foarte fericită că mi-am găsit bărbatul. Eu când m-am cunoscut cu George, aveam 36 de ani dar pentru că mama l-a plăcut pe George a fost bine."  Aceasta a fost categorică cu privire la căsnicie. Nu-și dorește să se căsătorească, vrea să fie totul exact cum a fost și până în prezent. "Nu vreau să ne căsătorim, chiar nu-mi doresc. Cererea a existat, de mai multe ori m-a cerut, dar nu am făcut-o", a confirmat Daniela în încheiere.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cristina siscanu facebook jpg
banner auday al ahmad png
image png
banner Iulia Albu
image png
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
image
actualitate.net
image
actualitate.net