De PROFUNDIS Gil Dobrică
Duminică s-au împlinit 9 ani de la dispariția lui Gil Dobrică. Antena 3 a făcut un gest de comemorare și pentru asta îl sărut pe suflet pe realizator. O fac ca vechi prieten al marelui artist. Da, așa e, l-a cam uitat lumea pe Gil. Dar ce să mă mir eu când ea l-a uitat pe Dumnezeu. Ba îl batjocorește sub diferite forme de preamărire. Cu Smerenie, chiar… Căci, dacă Dumnezeu e Unul, Satan are mii de chipuri… dar, lasă-i la el de farisei…
Nu trebuie să ne supărăm. Gil nu a fost uitat decât de cea mai mare, schimbătoare, lunecoasă cocotă din lume - Marele Public. Care este așa cum este… Care te ridică și apoi te omoară. E cel care a omorât-o pe Mădălina Manole. E ăla cernit, care se-nghesuie spre camera TV să fie văzut. E cel care merge la ceremonie să vadă cum era îmbrăcat răposatul, ce lume i-a venit la cap, cine a plâns și a leșinat… și alte miculuțe, sarbede, fariseice nimicnicii.
Eu cred că dacă nu apuci să mergi la cimitir, la Gil, a bea un pahar cu vin roșu – ”sănătate curată” cum zicea răposatul… - precedat de o libație, și a-l pomeni pe ”Gilache”, în sunetul propriei muzici, e suficient pentru memoria lui. De câte ori am fost prin Oltenia și m-am întânit cu Ionel Popa, prieten apropiat, tovarăș de cântări și principal organizator al funeraliilor, am făcut asta. L-am pomenit pe Gil nu numai… lichid și cu bucate, ci și cu amintiri, întâmplări până dincolo de miez de noapte. Căci, aveai ce povesti despre Gil… Și, aceste evenimente nu s-au petrecut doar o dată, ci de 3-4 ori pe an, cu Ionel, la Izbicenii lui. La conacul lui Floricel sau la cârciumioara lui Ionel mereu în șantier, nicioată gata…”că banu nu vine, bre, grămadă… picură…”
Un lucru ar mai fi. Nu!, Gil Dobrică n-a murit sărac, stimați telespectatori! După deces, sora lui a găsit în celebra servantă cu discurile şi videocasetele unor Ray Charles, Otis Redding, o sumă considerabilă… Să nu-l privim cu milă creștinească falsă pe artistul care ”a murit sărac ca Eminescu”. Gil ne-a părăsit devreme din alte cauze; de sănătate; avea gută, ciroză – deh, meseria, masa pe sponci; Și, fiindcă nu se mai mișca din pat, dublă pneumonie. Pneumonie. Nu, sărăcie… Când îl pomenin, deci, s-o facem cu bucurie, nu compasiune. Nu era genul.
Iar, dacă se mai vor--bește p-ici-colea despre el cu ad--mi--rație, înseamnă că nu l-am uitat chiar toți…
