FotoDecizia luată de Adriana Bahmuțeanu, înainte de Paște. Unde va petrece Învierea Domnului
Adriana Bahmuțeanu este cea mai fericită după ce, în urmă cu câteva ore, a ajuns în California, locul unde soțul ei, George Restivan, o aștepta. Pare-se că cei doi vor petrece împreună Paștele. Iată ce fotografie a publicat vedeta și ce mesaj o însoțește.

Vedeta petrece Paștele în America
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan au devenit soț și soție în toamna anului trecut, având o ceremonie discretă. Soțul vedetei este stabilit în America, dar cei doi se văd ori de câte ori au ocazia, iar sărbătoarea Paștelui i-a reunit pe aceștia.
„Prima zi de vacanță!!! Se simte oboseala, dar a meritat! Am ajuns cu bine în California, la my love!”, a scris Adriana Bahmuțeanu în dreptul unei fotografii cu soțul ei, pe Instagram.
George Restivan, cel mai mare sprijin al Adrianei Bahmuțeanu
Aceștia s-au cunoscut acum ani în urmă, prin intermediul prietenei comune Carmen Harra, iar relația lor a trecut orice test. În prezent, formează un cuplu solid și se bucură de momentele petrecute împreună.
În urmă cu ceva timp, jurnalista vorbea sincer, printr-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, despre relația cu soțul ei. L-a descris pe George ca fiind un bărbat blând, care o respectă și îi oferă un mediu de viață liniștit.
„Când un bărbat este blând, calm și oferă respect zi de zi, femeia de lângă el începe, încetul cu încetul, să se vindece. Nu e vorba doar despre gesturi romantice sau vorbe frumoase, ci despre liniștea pe care o aduce în sufletul ei. Atunci când nu trebuie să se apere, să se justifice sau să lupte mereu, sistemul ei nervos se relaxează, iar inima ei prinde din nou încredere. De aceea, unele femei capătă acea lumină în privire, acel zâmbet cald și senin. Nu e doar dragoste, e sentimentul de siguranță, de acceptare, de pace. Acolo începe adevărata strălucire”, a povestit Adriana Bahmuțeanu pe Instagram.

































