Delia a dat verdictul. Care sunt cele două destinații celebre pe care artista nu le recomandă
Delia (43 de ani), pasionată de vacanțe exotice și drumeții montane, a numit două destinații care nu sunt pe placul ei. După ce a vizitat zeci de țări și orașe, ea nu recomandă sub nicio formă aceste locații.

Pentru urmăritorii artistei, nu este niciun secret că Delia iubește să plece în vacanțe. Vedeta se retrage în locuri speciale pentru a se încărca cu energie pozitivă, esențială pentru a reveni în formă maximă pe scenă și în platourile de filmare.
Până la vârsta de 43 de ani, artista a ajuns în zeci de destinații, fiind o adevărată sursă de inspirație pentru cei care își doresc să exploreze lumea. Delia deține chiar și un cont special de Instagram, dedicat exclusiv pasiunii sale pentru explorare. Acolo, artista publică adesea imagini fascinante din diferite colțuri ale lumii, iar cei aproape 200.000 de urmăritori sunt ținuți la curent cu toate aventurile sale - de la orașe europene, la trasee montane spectaculoase, vacanțe exotice sau aventuri prin țară.
„Vreau să fac vlog, pentru că oricum stau toată ziua cu telefonul în mână și filmez toate peisajele, sunt înnebunită. Îmi place să montez. Bine, nu știu să montez, montez în Reels. De plăcere”, le spunea artista vloggerilor Cristi și Ralu.
Destinațiile pe care Delia NU le recomandă
După ani în care a cutreierat lumea, Delia a făcut acum un clasament obiectiv al locurilor care au dezamăgit-o. De curând, artista le-a dezvăluit fanilor ce locații nu recomandă sub nicio formă!
Poate că aceste destinații sunt pe lista de dorințe a multor români, însă artista a fost tranșantă în ceea ce privește alegerile sale. Prima este China, iar a doua capitala Thailandei, Bangkok, locul unde se află acum: „Bangkok, după China, nu recomand”, a precizat vedeta, de curând, într-un Insta Story.

Ea nu a dezvăluit motivul pentru care a tăiat Bangkok de pe lista recomandărilor, dar în filmulețul publicat în mediul online se poate observa aglomerația urbană și haosul din trafic, aspecte care, cel mai probabil, nu au fost pe placul artistei.



































