Diana Bart nu mai poate avea al treilea copil! Ce a pățit la a doua sarcină: "Medicul a zis că am riscat mult"

Diana Bart nu mai poate avea al treilea copil! Ce a pățit la a doua sarcină: "Medicul a zis că am riscat mult"

Ultima actualizare:

    Diana Bart și familia
Diana Bart și familia

A născut în pandemie al doilea copil şi s-a întors pe platourile de filmare la scurt timp. Iată cum arată viaţa prezentatoarei Prima TV după un an... interesant.

O discuţie cu Diana este plină de pace. Nu se enervează, nu se revoltă pe vremuri, pe lumea din jur sau pe întâmplările mai puţin plăcute din viaţa ei. Căci după ce veţi citi acest interviu vă veţi da seama cum a reuşit să facă pace cu sine ca să poată fi omul de azi. Despre viaţa cu doi copii, Maira şi Amina, relaţia pe care a construit-o cu soţul ei, Mihai, şi despre noul proiect Focus Monden, în cele ce urmează.

A fost un an greu pentru omenire, dar pentru tine a fost şi unul foarte bun, ai adus-o pe lume pe Amina. Cum a fost sarcina şi naşterea în pandemie?

Diana: Sarcina a fost destul de uşoară, la fel ca şi la Maira, şi asta pentru că nu m-am stresat deloc. Deşi a fost puţin diferit, deoarece am avut probleme cu placenta la ea, fiind un pericol în primele luni, nu am vrut să mă gândesc la asta. Am făcut multe exerciţii de relaxare. Naşterea a fost diferită, pentru că simţi lipsa celorlalţi, dar bucuria de a o ţine în braţe îţi şterge toate grijile. Îmi era, însă, foarte dor de Maira şi în fiecare zi vorbeam cu ea pe video-call. M-am gândit că pot să suport trei zile.

Cum te-a schimbat pe tine maternitatea?

Cred că sunt mult mai atentă, mult mai înţeleaptă, mai responsabilă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Adela Popescu
mihai morar facebook jpg
https   www cancan ro wp content uploads 2023 07 Ilie Nastase si Ioana webp
Anca Țurcașiu și partenerul său jpg
toma cuzin 3333 jpg
banner valentina pelinel jpg
Aylin Cadîr   foto Facebook jpg
adrian mutu sandra mutu png
image
image