Dima Trofim revine din Madagascar pentru înmormântarea surorii lui

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Dima a idolatrizat-o  pe Rodica,  sora lui cea mare
Dima a idolatrizat-o pe Rodica, sora lui cea mare

Fostul solist din trupa LaLa Band şi actor în „Pariu cu viaţa”, Dima Trofim (29 de ani), a plecat în urmă cu o lună în Madagascar, la 7.000 km distanță, pentru filmările la „Ultimul Trib”, reality-show-ul Antenei 1. Din păcate, solistul va reveni, de urgență, zilele acestea, în țară, pentru a-și conduce sora pe ultimul drum.

Rodica a încetat din viață la doar 45 de ani, după ce a pierdut bătălia cu cancerul la sân. El îi e recunoscător pentru cariera pe care o are în România, sora lui mai mare fiind cea care îl înscrisese la castingul serialului care l-a făcut celebru.

“Fără Rodica nu aş fi putut face nici 30% din ceea am făcut până acum. M-a ajutat din toate punctele de vedere. Până şi la castingul pe care l-am dat la PRO TV, ea m-a înscris. Şi aşa mi s-a schimbat viaţa”, a povestit solistul într-un interviu pentru revista Tango. Şi tot el mărturisea că mai are o soră, Iana, care îi e şi ea la fel de dragă. “Pe surorile mele nici nu pot spune că le iubesc. Le ador! M-au ajutat extrem de mult în momente foarte grele”, a mai spus Dima, care şi-a deschis o afacere profitabilă, un restaurant, iar acum participă la reality-show-uri. 

Actorul se luptă la ”Ultimul trib”  pentru premiul de 100.000 €
Actorul se luptă la ”Ultimul trib” pentru premiul de 100.000 €


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
luana mitran cabral ibacka jpeg
Cabral si Andreea Ibacka, foto Instagram jpg
brooks nader gettyimages jpg
banner medana ioan isaiu jpg
banner ioan isaiu jpg
banner sonia trifan jpg
Michael Jackson  jpg
banner mara banica simona trasca jpg
image
image