Dima Trofim va deveni tătic și a anunțat sexul bebelușului. "Mi-a trântit trei teste de sarcină pozitive"

Ultima actualizare:

    Dima Trofim va fi tăticfoto: Instagram
Dima Trofim va fi tăticfoto: Instagram

Dima Trofim (32 de ani), solist, actor, fost concurent la "Ferma vedetelor", acum prezentator la "Star Matinal", a anunțat de curând știrea vieții lui: va deveni tătic.

Dima Trofim va deveni tată pentru prima dată! Prezentatorul emisiunii „Star Matinal”, de la Antena Stars a făcut anunțul, în direct! Vizibil emoționat, artistul a dezvăluit cum a reacționat atunci când a aflat marea veste de la iubita lui.

„Nu mi-a fost ușor să spun, pentru că emoțiile mă copleșeau. Pierdeam cuvintele. Este un copil dorit. Ne-am gândit la treaba asta și l-am făcut. E cu Doamne ajută. Mai avem încă jumătate de parcurs. Am anunțat-o pe mămica. I-am spus rapid prin telefon, după care față în față. Toată familia a fost superfericită”, a spus Dima Trofim, la Antena Stars. „Mi-au lăcrimat ochii. În momentul în care m-a anunțat, mi-a trântit trei teste de sarcină pozitive. A fost un moment de block, dar chiar mi-am dorit un copil. Un an și un pic a trecut de când suntem într-o relație”, a mai povestit prezentatorul de la Star Matinal. „Pe 26, 27 septembrie se va naște. Este fetiță”, a mărturisit Dima Trofim. Dima Trofim este într-o relație cu Angela Ciupitu, cu care este și coleg în trustului Antena Group.


    Dima Trofim și iubita luifoto: Instagram
Dima Trofim și iubita luifoto: Instagram

Citește și:

Dima Trofim a participat la Ultimul Trib pentru a-și ajuta sora bolnavă: «A fost ca și mama mea»

Cum s-a vindecat Dima Trofim după moartea surorii sale



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
banner nicu grigore jpg
michele morrone instagram jpg
banner bruescu sanfira jpg
banner Anamaria Ferentz png
anisia gafton colaj facebook jpg
banner marina almasan jpg
d4vd celeste rivas instagram colaj jpg
eva longoria afi profimedia jpg
image
image