Divele rivale și-au dat o îmbrățișare
Sunt rivale în muzică și au reușit să împartă în două tabere fanii din România și de peste hotare.
Așadar, e mare lucru să le vezi împreună, îmbrățișate și atât de intime, pe Alexandra Stan (25 de ani) și pe Inna (28 de ani), mai ales că există pe piață zvonuri că nu ar fi cele mai bune prietene din lume.
Cele două artiste au dansat ieri, umăr la umăr, în cadrul unui curs susținut de Emil Rengle (24 de ani), unul dintre cei mai talentați coregrafi români, șeful baletului de la PRO TV. Cele două artiste au pus în scenă, alături de cursanții prezenți, coregrafii concepute de Emil pentru piesele care au ocupat primele locuri în topurile internaționale.
„Mă bucur că Inna și Alexandra Stan au acceptat invitația mea și am fost onorat să împart cu ele ringul de dans. De-a lungul anilor am lucrat cu ambele artiste, însă azi (n.r. - ieri) am avut ocazia de a lucra în echipă și a fost o experiență inedită”, a spus Emil Rengle.