Dj Wanda, pusă la regim din cauza bolii
Vestea că DJ Wanda este bolnavă i-a neliniştit pe fani. După ce în România a primit două diagnostice diferite, Wanda a plecat în Turcia, medicii de aici clarificând situaţia. DJ Wanda suferă de boala Crohn, o afecţiune care afectează calitatea vieţii pacientului.
Revenită în ţară, săptămâna trecută, DJ Wanda, pe numele său adevărat Maria Mihaela Cojocaru (40 de ani), a declarat pentru Click! că problemele ei de sănătate „sunt în curs de vindecare”. „Mai am de tras o perioadă, dar sunt pozitivă. Dacă nu eşti optimist, poţi ceda oricând şi nu este bine”, a adăugat Wanda, căreia medicii turci i-au pus diagnosticul boală Crohn (n.r. o inflamaţie a intestinelor). Faptul că, în sfârşit, a primit un diagnostic clar, a mai calmat-o pe Wanda, însă vestea că suferă de o boală cronică nu a venit prea uşor. „Iau medicamente, fac perfuzii, ţin o dietă. Am voie să mănânc doar alimente care nu produc aciditate, am voie carne albă şi orez fiert”, a adăugat ea.
Deşi are probleme de sănătate, bruneta şi-a reluat activitatea, imediat după ce s-a întors în ţară. „Lucrez intens la salonul meu de tatuaje. Aici mă simt foarte bine şi mă încarc de fiecare dată cu energie. Săptămâna viitoare am primul eveniment”, ne-a mai spus Wanda, care nu se ocupă strict de tatuaje, ci şi de agenţia de publicitate şi de cea de booking pe care le deţine. „Urmează să aduc nişte artişti la noi în ţară, în cluburi. Sănătoasă să fiu, în rest...”, a încheiat DJ Wanda.În ultima jumătate de an, DJ Wanda s-a simţit din ce în ce mai rău, aşa că s-a dus la medic pentru un consult. A făcut multe investigaţii, cheltuind, după cum a spus chiar ea, mii de euro. Rezultatul a pus-o pe gânduri, astfel că a vrut o a doua opinie. În urma acesteia însă, a fost complet debusolată, pentru că a primit două diagnostice total diferite. „Unul grav şi unul banal”, a spus, la acea vreme, Wanda.Prin urmare, a decis să plece la un spital din Turcia, unde a fost din nou supusă mai multor analize. Într-un final, i s-a stabilit diagnosticul, iar în 11 octombrie a fost externată şi s-a întors acasă.
Simptomele bolii de care suferă
Boala Crohn este o afecţiune inflamatorie intestinală, care determină inflamaţia şi ulceraţia tractului digestiv. Poate afecta orice porţiune a tubului digestiv, însă are predilecţie pentru partea terminală a intestinul subţire (ileon) şi intestinul gros (colon). Boala Crohn afectează straturile profunde ale tubului digestiv, cauzând ulceraţii la acest nivel. Simptomele bolii sunt: dureri abdominale, descrise de pacient ca şi crampe intense şi intermitente, diaree, scăderea apetitului alimentar, febră, scădere în greutate, anemie, usturimi la nivelul gurii, fistule la nivelul anusului, puroi la nivelul intestinului, fisuri anale.