DJ Wanda se mărită! Cu ce se ocupă australianul de care s-a amorezat
DJ Wanda iubește din nou și susține că, de această dată, este mai aproape de altar ca niciodată. Bărbatul care i-a cucerit inima este Karl, un australian pasionat de cursele Hard Enduro. Cu acesta vedeta spune că are în plan să se căsătorească anul viitor.
Karl participă frecvent la câteva competiții de Hard Enduro dedicate semi-profesioniștilor, el câștigând până acum mai multe astfel de curse. “Amândurora ne plac motoarele, însă Karl a dus mai departe setea de adrenalină și participă la tot felul de concursuri de semi-profesioniști. Are foarte multe motociclete în garajul casei lui din Londra, iar eu am o Yamaha aici, în România. Vara trecută, împreună cu doi prieteni, a făcut o expediție pe două roți din Londra până la Polul Nord. Vara viitoare vrem să vedem împreună Europa «călare» pe motor”, spune DJ Wanda.
Karl este australian, însă s-a mutat la Londra în urmă cu 17 ani și a dezvoltat cu succes afaceri în domeniul construcților. DJ Wanda și Karl s-au cunoscut prin intermediul unor prieteni în urmă cu cinci luni, iar de atunci sunt de nedespărțit. “Karl este, foarte probabil, bărbatul pe care l-am căutat toată viața mea. Este dur și foarte sensibil în același timp, combinația fatală pentru mine. Ne facem planuri de viitor împreună, iar el mă susține în tot ceea ce fac. Îmi dă sfaturi în ceea ce privește afacerea mea cu salonul de tatuaje și mă încurajează să extind business-ul și la Londra. Căutam acum un spațiu pentru ca «Wanda Tatoo» să existe și la Londra din primăvara anului viitor”, adaugă DJ Wanda.