Dorian Popa și Loredana Groza, scenă fierbinte de dragoste: „Eu bag umeri, tu bagi…”
Filmul “Mentorii” s-a lansat aseară oficial într-o companie VIP, la unul dintre cele mai cunoscute cinematografe din Băneasa.











Premiera “Mentorii”, un film regizat de Adrian Tapciuc, al cărui producător general este Edy Chereji, unul dintre co-fondatorii Untold, s-a bucurat de succes în rândul vedetelor prezente și invitate să vadă filmul pentru prima dată.
Loredana Groza și Dorian Popa nu au lipsit aseară de la marea premieră, vedetele jucând rolul a doi mentori din film care fac deliciul producție, pe lângă Cătălin Bordea, actorul care joacă rolul principal în “Mentorii”.
Au roluri principale în “Mentorii”
Dorian Popa și Loredana se iubesc în film cu mare pasiune la un moment dat, iar replicile dintre cei doi sunt savuroase. Loredana spune: “Ia-mă, Flex!”, iar Dorian Popa o seduce astfel: “Am de făcut niște repetări cu tine! Eu bag umeri, tu bagi craci!”, replică ce a stârnit hohote de râs nu doar în sală, printre spectatori, ci probabil și la filmări.
Atât Loredana Groza cât și Dorian Popa joacă roluri principale în “Mentorii”. Diva Lori este în film un adevărat mentor pentru Cătălin Bordea, ea dând viață personajului fermecător Sandra Senzorial, care îi deschide calea către spiritualitate și îl va ghida pe Johnny Baltă, personajul interpretat de Cătălin Bordea, să își găsească un echilibru interior.
Dorian Popa este mentorul de fitness care joacă personajul Flex Barbaru. Al treilea mentor din film este interpretat magistral de Radu Bucălae care dă viață personajului Robby Anonimul, acesta fiind mentorul de business și finanțe.
A existat o adevărată chimie între Loredana Groza și Dorian Popa la filmările pentru “Mentorii” iar scenele lor le-au ieșit cum nu se poate mai bine. Cele două vedete au legat o prietenie frumoasă iar atunci când se întâlnesc fac un adevărat spectacol.
Lori, mereu super sexy
Loredana Groza nu se dezice de statutul de divă și și-a făcut o super apariție la premiera comediei în care joacă acum.
Rochia bordo pe care a purtat-o, cu crăpătura pe picior, i-a pus în valoare silueta, și a ajutat-o să pozeze cât mai sexy alături de Dorian Popa, îmbrăcat elegant la costum, căruia i-a sărit în brațe la finalul filmului, după ce toată lumea din sală a aplaudat frenetic.
Dorian Popa povestește în film cu ce trebuie să te menții ca să fii un adevărat barbar, mai precis, cu ceafă de mânz, iar la un moment dat are o scenă în care se “bate în mușchi” cu soțul Andei Adam, Joseph Adam, pe care îl pune, într-un final, pe fugă.