Dorian Popa, victima unui accident casnic: «Era să îmi sparg dinţii»!
Dorian Popa, în vârstă de 31 de ani, se află în autoizolare la domiciliul său alături de iubita sa, Claudia Iosif. Cu toate că petrece o bună parte din zi în casă, se pare că artistul a reușit să se accidenteze. Micul incident a fost relatat chiar de către Dorian prietenilor săi virtuali care îi urmăresc cu interes activitatea prin intermediul vlog-ului pe care artistul în realizează.
Dorian Popa este apreciat de fani pentru dezinvoltura de care dă dovadă și pentru dorința sa de a împărtăși momentele din viața sa cu cei care îl apreciază. În sensul acesta, artistul realizează un vlog în care vorbește despre activitățile sale, răspunde întrebărilor și acceptă provocări venite din partea admiratorilor. Dorian nu prezintă celor care îl urmăresc doar părțile bune ale zilelor lui, ci și momentele mai puțin plăcute.
Un astfel de moment a avut loc recent, când, din lipsă de atenție, Dorian a avut parte de un mic accident domestic, pe care l-a relatat cu umor, așa cum deja ne-a obișnuit. În cadrul unui scurt clip video distribuit pe Instagram le-a arătat prietenilor săi dovada neatenției și a explicat de unde provenea lovitura. "Cam cât de prost să fii să te apleci după ceva și să te înfingi cu gura direct în chiveta, Johnule. Doamne Isuse, era să îmi sparg dinții! Cum a trosnit!" au fost vorbele lui Dorian.
Dorian continuă amenjarea locuinței din Domnești chiar și în vremea pandemiei
Dorian Popa profită de autoizolare pentru a continua amenajările casei sale din Domneşti. S-a echipat corespunzător pentru a se proteja de coronavirus și a plecat la cumpărături în zona Băneasa pentru a achiziționa produsele necesare. Recent, el a fost surprins de fotoreporterii Click! la un magazin de bricolaj. Solistul a plecat de acolo cu o suprafață mare de gazon artificial, dar nu asta a atras atenția, ci viziera pe care cântărețul a purtat-o!