Dragă Adrian Daminescu,

Ultima actualizare:

După ‘90 ai avut o nouă explozie, puteai să cânţi şi altele decât rahaturi impuse; ai arătat ce poţi, cum poţi să cânţi. Ai fost şi-n Anglia, parcă niţel însurat, pasager stingher.

Apoi, ţi-ai făcut studio la casa din Constanţa; aveai un bodyguard simpatic - era la modă - brunet, mamut, Samy, care - de la tine am auzit-o, şi chiar am folosit-o în scrisoarea către Moroşanu - "dădea palme cu piciorul".

Tu de fapt cântai la flaut, piculină, parcă, pe la Timişoara, nu mai am notiţele tale bio-genetice; apoi prin anii ‘80 te-am văzut la un concert folk; a nu!, cântai la violoncel, viola da gamba, vioară cu goarnă, naiba să te mai ştie că eşti polivalent în muzică; poţi cânta şi la o tigaie de teflon sau la o friteuză bine acordată.

Femeile erau topite după tine, am încercat să le fac un inventar celor pe care le-am văzut cu, la, în, pe, spre tine.

Ca să te fac de kakao. N-am spor. Erai pescar de Enisala, ai trăit într-un tumult, eşti acel Don Juan din Sorescu, care "S-a făcut şoarece de bibliotecă./ Nu mai mângâie decât ediţii rare, (...)/ Decât parfumul budoarelor,/Praful de pe antici / I se pare mult mai rafinat".

Tu nu mai mângâi epiderme de creole, te-ai retras în bucătărie; lucrezi tot în carne. Bucătăreşti! Preferi beafsteakul în sânge unui dinte-nfipt în epidermă venusiană ; decât să mozoleşti un sfârc de fecioară, mai bine drob de mioară.

Senzualismul atroce al cordaciului, al voracelui „Dami" a sublimat într-unul culinar/ de bucătar/ ce găteşte rar/ numai cu mărar. /fără pătrunjel,/ că aşa vrea el/ duubi-dubi-tap-du-aaaaa!

Vezi ca şpriţul să nu fie rece. E păcat de vocea ta!

George Stanca

Mâine, despre Maria Ciobanu



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
BeFunky collage   2026 04 06T222240 507 jpg
bianca dan jpg
banner anamaria ferentz jpg
Anca Turcasiu, foto Instagram  jpg
Ioana Ignat și Crina Abrudan și-au unit forțele în Dubai
image png
6 dan negru si florin piersic jpg jpeg
Carmen Brumă, de nerecunoscut
image
image