Dragă Aurelian Temişan,

Susţineai că ai o iubită la Craiova, aiurea!, iar eu te filmasem, cică cu camera ascunsă, plimbându-te cu Monica. Atunci, la "demascare", în timp ce băgam finalul iar tu cântai, i-am strigat Monică aflată după decor: "dacă zici că vrei să fii actriţă, plângi acum!" şi am pus camera pe ea.

A comis-o cu talent. După emisiune portarul de la post, care răspundea la singurul telefon, s-a speriat. N-a auzit în viaţa lui atâtea înjurături precum cele adresate mie!

"Cum, domnule, să despartă canalia asta - eu, adică! - un cuplu atât de frumos?", exclama, indignată şi tâmpită, hormonala Madam Opinia Publică.

Prostia tv-românească era la începutul istoriei; în divertisment. V-am "despărţit" atât de tare, încât sunteţi şi acum împreună. La fel, i-am "separat" şi pe Adi Enache de nevastă-sa, cu 17 ani înainte de termen; tot aşa, pe Ţociu de Palade, sanchi!, care s-au luat la caft în studio.

Începuse să-mi placă, sado-masochia asta, jocul fascinant cu pulimea: e un fior straniu să te înjure inculţii, janghinoşii şi ignoranţii, că "este mulţi", decât să te laude. Omul de bun simţ stă de-o parte. Adaug apariţiile măruţiste cu Vaca-de-la-capătul-tunelului, care plânge şi când muge.

Apropo, în emisiunea aceea, la sfatul meu, ai lansat un cântec, "Nu sunt vinovat!", explicând aceloraşi duodene manipulate că nu tu l-ai omorât pe Mihalea.

O inepţie a vremii!? M-ai surprins pozitiv, apoi, găsindu-te la "Madona Dudu", la capul lui Gil Dobrică. Nu ştiam că tatăl tău a cântat rock cu marele dispărut.

Rămâi pentru mine mereu acelaşi...şi eu tot ăla.

George Stanca

Mâine, despre Gigi Gheorghiu