Dragă Cotabiţă,
La amintiri, reverii, nostalgii. Ai apărut pentru marea majoritate a românilor, la Festivalul de la Mamaia, când, alături de Daminescu, ai rupt în două inerţiile vremii; realmente, ai bulversat multe urechi caractere şi coterii de compozitori.
Dacă nu mă înşel, la baza impulsului a stat Horia Moculescu. Veneaţi clar din rock, care nu avea deschiderea, ba din contră, pop-ului de atunci; a "muzicii uşoare", cum desuet şi nesuferit se numea. Mă ofticam şi vă uram, vă acuzam de trădare, de crimă de lessrock.
Adică, voi cu vocile alea mari de rockeri să onoraţi băşinoasa de muzică uşoară că aşa mirosea atunci peste Carpaţi. Şi, aşa era: m. u. se afla într-un unghi mort, se fana, se compromitea, mai ales după ce o luase razna pe ogorul propagandei de pertid, pe panta patriotismului ardent, comunist şi a omagiilor aduse Marelui Cârmaci Cîrpaci.
Voi doi aţi salvat şandramaua, cu calitatea onestitatea şi claritatea vocilor şi a pieselor voastre. Că să vezi unde era salvarea babei m.u., în blestematul, degradantul, deşukiatul rock. Bine că a venit anul '90.
De atunci, cele două genuri s-au cam amestecat, trăind într-o dulce armonie: nu mai sunt bariere, nu mai sunt prejudecăţi. Totul este liber. Acum, cu toate avatarurile pe care le-ai narat în interviu, tu ai cam rămas acelaşi, n-ai schimbat de pălărie, aşa, ca orice Mărie din a patriei câmpie.
Cânţi, o faci bine, şi bine faci, rock clasic cum spun eu: un stil "bătrânesc" - că, trece vremeaaaa! - dar fără de moarte în gustul atâtor generaţii. Aş exclama, cu o sintagmă celebră: "The beat goes on"; care era un cântec de tinereţe a mea şi a celebrei Cher din vremea când cânta ea cu Sonny Bono. 1967. Formulă înscrisă chiar pe piatra funerară a bietului Sonny. Păcat că apariţiile tale discografice sunt prea rare, dar am înţeles din interviu şi de ce.
Ai principii sănătoase, oltene: puţin da' bun. Ca la vinul vechi. Aniversarea ta, pentru care îţi urez cele bune, mi-a oferit un rar prilej de a-mi exprima bucuria egotisă de a constata că nu numai eu îmbătrânesc. În consecinţă: la cât mai mulţi ani, frate Gabi, ca să-mi dai cât mai multe ocazii să te felicit!
George Stanca (pamflet)
