Dragă Elena Cârstea,
Ca vechi prieten al dumitale - vechi, dar nu și ”fost”, deși cam așa percep... – dă-mi voie să spun că te-am compătimit de mai bine de 25 de ani pentru tragica și trista poveste cu Sanda.
Fiind vorba de prima ta soră dispărută... după chinuri inimaginabile, mai rău ca-n filmele americane. Mi-ai destăinuit povestea pe când eram colegi la un cazinou și chiar cu date precise. Îmi amintesc doar numele unui procuror din poveste...
Mă gândeam, atunci, că o astfel de întâmplare face parte din neneorocirile vieții unui om. Face parte dintr-un curs oarecum normal, dar și aleator, al ei. Numit uneori nenoroc, nenorocire, tragedie. Oricum, care ține de un anume destin. Mă refer la o singură întâmplare. Una singură. Dar, ca un atare lucru - tragedie, să-l numim! - să se repete și încă de câteva ori, adică să pice pe capul tău, pe viața ta, precum un șuvoi de necazuri sângeroase, mi se pare a fi ceva de-a dreptul neadevărat. E ca și cum nici un scenarist nu ar fi în stare să pună în sarcina unui personaj fictiv atâtea belele, fiindcă ar fi neverosimil. Și totuși, în cazul tău...
Nu mai ține, parcă, de ceva omenesc. Până și soarta bietului Iov începe să fie mai puțin impresionantă, mai omenească decât ceea ce ţi se-ntâmplă ție; nu într-o carte, nu într-o poveste, ci în realitate! Totul, cred eu, ține de dumnezeire; sau de nenorocire venită de la Satan. Oricum, e vorba de un fenomen sau mai multe ce vin din esoteric. Elena, ce vină ai tu? Ce poate fi și care e sorgintea acestor nefirești nenorociri abătute asupra ta? Nu am nici un sfat a-ți da, nu ți-aș spune să te duci la biserică, la spovedanie sau, Doamne ferește!, la vrăjitoare, la ghicitoare. Căci, nu știu, nu știu! Dar să pierzi sora mai mică, Sanda, ucisă de fapt; apoi tatăl; apoi accidentul mamei; apoi moartea băiatului vitreg din overdose; apoi moartea câinelui familiei, de care erai legată; apoi avortul spontan al surorii Ofelia: apoi moartea marelui prieten Gyuri Pascu; apoi anevrismul tău care a alarmat țara... și acum moartea Ofeliei, de cancer, la numai 48 de ani, e greu de dus.
E prea mult, Doamne! Și, la acest noian de suferințe, ale tale ca un Iov feminin, nu pot decât să-ți spun atât, Elena: Rezistă! Pentru cei ce te iubesc; pentru fetele tale. Ai un model: Mântuitorul...
