Dragă Ioana Tufaru

Ultima actualizare:

    Ioana Tufaru a ajuns să-şi vândă lucrurile în stradă
Ioana Tufaru a ajuns să-şi vândă lucrurile în stradă

Începi să-mi pari din ce în ce mai puţin fiica Anduţei Călugăreanu. Sunt dezamăgit de jocurile murdare, dezonorante, în care te-ai/te-au vârât. Refuz să cred, în pofida oricărei evidenţe, faptele redate...

 Am într-un fel pe conştiinţă cazul tău, fiindcă prima ştire despre „chestia asta" a apărut într-o revistă condusă de mine. Fără ştirea şi acordul meu. De atunci, acuzat pe nedrept de unii apropiaţi - îmi amintesc un telefon injust al uneia, Simona Măcănescu, parcă... - am încercat să-ţi fac numai bine. Să te ajut în numele unei prietenii, din anii '70 - '90, cu mama şi tatăl tău; cu Moţu Pittiş, despre care ştiu că şi el te ajuta ades; şi cu Sandu, ultimul soţ al Andei, om de o bunătate şi blândeţe rare.

Când conduceam un ziar de Prahova, aflând că eşti aproape înfiată de o familie care mai avea 7-8 copii, am deschis un cont special pentru tine. Nu te-am întrebat niciodată dacă ai primit vreun ban, ce ai făcut cu el... Ştiu doar că am ajutat-o pe fiica unei prietene. Te ştiu de pe când stăteaţi pe Moşilor colţ cu Eminescu şi erai doar un copil neascultător, care-şi supăra mama. Păreai un copil normal. Păreai... Dacă se va dovedi că ai un diagnostic - unii au avansat „schizofrenie" - cei ce te exploatează azi ar merita să intre-n puşcărie... sau să le dea Domnul şi lor copiii la fel, sta-le-ar ratingu-n curmezişul soartei, să le stea!... Observ cu mânie că ratingul îl fac nu udemeriştii pofiticioşi de Ardeal, nu ruşii cu gazele, ci românii imbecili setoşi de gazele românilor cretini... „Ratingul-Cu-Orice-Preţ" - Allllloooo, C N A!!! - este azi duşmanul numărul unu al poporului român. Care, din sărăcie şi mizerie a ajuns să se zgâiască la toate coprolaliile tv.

Trăim o tele-scatofagie naţională... Mă uimeşte cum un trust sănătos, românesc, ca „Intact", prins în acest joc mizer al concurenţei, ţine două tv-tabloide puturoase. Ce morală, în afara celei a banului, mai au patronii lui? Cum să îi mai crezi, popor român, când spun că ţin cu tine, de vreme ce îţi dau otravă de două ori pe seară? Se spală cu Savonaroliada de pe A3...?  Ioana, ieşi, rogu-te, din jocul ăsta! Chiar dacă eşti şi tu o vedetă bine plătită, asta va ţine două-trei zile...

Şi, cu memoria Andei ce faci? Măcar de banii ăştia urâţi fă-i un parastas. Poate te iartă.

George Stanca pamflet

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Loredana Groza
Banner Andrei Aradits
cristina cioran gravida (1) jpg
cub catalin botezatu png
andreea banica instagram jpg
Banner Constantin Cotimanis
andreea balan  crop 1665063599 jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net