Dragă Mihai Trăistariu,
Nu mă bucură niciodată când un ziar, o publicaţie, fie ea şi de cancan, pierde un proces. Fiindcă, meseria mă obligă să fiu solidar cu colegii de breaslă.
Când demersul lor este deontologic şi mai ales profesionist. Pe studenţii care îmi frecventează cursurile, îi sfătuiesc că dacă dau de un subiect "bombă" şi nu au documentare, probe, ci doar vorbe, să-l lase dracu', să nu-l publice.
Deşi există o seducţie a Marelui Subiect, care e ca o Fata Morgana, pentru orice ziarist cu microbul meseriei. Mi s-a întâmplat să blochez un subiect nefondat, să-l văd apoi în altă publicaţie şi să primesc reproşurile autorului, găsitorului bombei de presă, celui frustrat.
Ca, apoi, după un timp să-i bag sub nas o sentinţă dată celui care a luat nemestecat subiectul: "Ce zici, îţi stătea bine să plăteşti despăgubiri acum?" De altfel, pe o altă speţă, a unui şantaj redacţional, managerial, mai vechi, eu însumi sunt Stan(ca) Păţitul.
Omeneşte, şi din solidaritate de breaslă, te-aş sfătui să-i ierţi pe cei care au pierdut procesul. Dar, e greu, căci nu au spus despre tine că ai fi beţiv, curvar, hoţ, papagal, chestii mai mioritice, mai digerabile, ci că eşti homosexual!
Şi nu eşti! Noi, românii, un popor creştin, cu toate libertăţile impuse de UE, nu putem accepta decât formal aceste apucături. Ca şi tăiatul porcului, că tot e sezonul. Ca şi făcutul ţuicii la cazan.
Adică, să fim în ton cu toanele europene, le acceptăm! Chiar strângând din buci, contra firii noastre de popor sănătos. Nu intrăm în detalii, dar pentru noi, la ora asta, repet, poţi fi tu "hoţ", "escroc".
Dar nu "curist". Poponar. Noi, nu, niciodată!, noi nu!, vorba lui Labiş. Aşa e românul educat, o are-n sânge. Să nu crezi că e un act de duşmănie, dar românului când îi spui că accepţi asta, se strâmbă, se crispează, nu e ca francezul, turcul, olandezul şi cine o mai cânta pe lumea asta "cucurucuuuu" !
Că ai avut un avocat bun, pe Dancu, c-ai fost înţeles de Curte, importantă nu e victoria ta, ci realitatea: nu eşti "d-ăla". Ci, hai Mihai , iartă-i pe ziariştii care au scris. Doar pe ei! Eventual, nu zic să le-ntorci spatele indiferent. Roagă-i, doar, să te pupe. În curând. Într-un articol. Ajunge!
George Stanca
