Dragă Tudor Gheorghe,
Recent, la Sala Palatului, dumneata ai susținut nu Concertul de Crăciun, ci Pamfletul de Crăciun. Leru-i, Doamne, ler! Cu lume luminată. Cea mai luminată. Cremoasă. Rafinată. M-ai avertizat că n-am să mai plâng liric la concert. Am să urlu…Așa fu! Te-am ascultat, cu discretă încântare, fără simțiri diafane. Cu simțiri vetuste de ”ură proletară”. Cu care se înfierau burghezia și moșierimea. Ciocoimea. Care sugea sângele poporului. Prin exploatarea omului de către om…
”Ura! Căci, ai abordat o salbă de pamflete incandescente. Și lamentouri. Plângi soarta românului. Chiar a generației noastre, foștii pionieri. Pe un limbaj rock, aș zice ”Generația ColesteRollingStones”… Ai fost tragic. Ironic. Miștocar. Tolerant. Acidulat….sulfuric, clorhidric. Coroziv. Tânguitor. Direct. Pe față… Ei, și ce!?, râde tâmp Guvernantu’… Prietene, ești crud. Noi știm că avem cancer, la ce trebuie s-o mai spui și tu?! Ia oglinda de pe nas!!! E toxic ce văz acolo, văz monstrous,Tudore! Pe scurt, recitalul de Crăciun ‘16 fu deprimant. Prea rima cu ce trăim! Văzurăm solemnitatea, gravitatea artistului din tine nealterate. Și humorul oltenesc. Sec. Amar. Mai negru, mai trist, mai păstos. Tu pentru cine cânți? Căci, apropo și de raportul jenant cu maneliștii vremii, cică unii savanți au vrut să vadă cum trăiesc șoarecii. Au luat 10 șoareci intelectuali și alți 10 proletari. Aceleași condiții. Mâncare bună, băuturică, televizor, belfereală. După 10 zile, în timp ce proletarii crăpau de grași, intelectualii slăbiseră vizibil. Explicația: tuturor șoarecilor li se arăta de 3 ori pe zi, PISICA!… Adică, mârlanu’ dacă avea de păpica i se rupea de neam… Suporți un sfert de oră de manele, fără să vrei să te sinucizi? Asta-i!
Pe lângă Corul și Orchestra Simfonică Radio sub bagheta maestrului Marius Hristescu ai insertat și o trupă rock. Care a dinamizat și a dramatizat receptarea cântecelor în registrul dramatic. Bravo! Cauți mai mult ca perfectul.
Aici, la un spectacol, nu te ”dicstrezi”, neamule. Manelistule, care ești! Nu te plângi de ”dujmanii tei”. Nu dai din buric. Dacă nu ai bun simț social adormi. Pleci isterizat. Nici că-ți place! Ți se rupe. Cum să percepi mesaje? N-ai cum.
Prietene, Tudore, dă-mi voie să-ți sugerez ca la fiece bilet să dai spectatorului și o pastilă de Xanax. Ajută…
La mulți ani, Tudor Gheorghe! Viață lungă. Și, să le cânți până-i omori.
