El e martorul celor mai puternice emoţii ale vedetelor
Din lumina reflectoarelor, toate vedetele ne zâmbesc frumos şi neutru. Acasă, în intimitate, sunt alte persoane, cu bucurii, necazuri şi manifestări diferite în faţa emoţiilor. O parte din această latură a lor o vede şi Constantin Ifteme, medicul veterinar care are grijă de animăluţele lor de companie.
Andreea Esca, Marius Moga, CRBL, Ilie Năstase, Andreea Raicu sau Mădălina Ghenea sunt doar câteva dintre vedetele care şi-au adus “copiii” la doctorul Ifteme. Unii dintre ei cu probleme grave de sănătate. În faţa medicului, VIP-urile uită că au un statut anume. Se prezintă punctuale la întâlnire, aşteaptă cuminţi, pe holuri (uneori cu orele), ieşirea din operaţie, urmează ascultătoare indicaţiile, fără fiţe, fără pretenţii… Iar în momentele tensionate, medicul e martor la cele mai intime emoţii ale lor.
“Sunt oameni modeşti care îşi iubesc enorm animalele. Practic, le consideră membri ai familiei, le serbează ziua, îi iau în vacanţe şi multe altele. Iar când animalele sunt bolnave şi le aduc la mine, îi văd cum trec prin tot felul de stări, de la ieşiri şi reacţii necontrolate, sub influenţa stresului, a oboselii, până la lacrimi de fericire. Eu le văd latura lor emoţională, umană, vulnerabilităţile, dar şi părţile frumoase. Au venit la mine cu animalul lor oameni politici care au dormit pe o saltea, pe un scaun, aşteptând veşti. Niciodată nu şi-au trimis câinele sau pisica prin şofer”, mărturiseşte medicul.
Încet, încet, Constantin Ifteme a devenit prietenul de încredere al vedetelor. Pe Ilie Năstase îl ştie de mai bine de 10 ani. A avut grijă de câinele lui, Eros, şi chiar l-a “înfiat” atunci când fostul tenisman a decis să renunţe la el.
“A mârâit-o într-o zi pe fetiţa lui şi, din motive de securitate, a decis să-l dea. Acum este câinele meu”, spune medicul. CRBL şi Marius Moga au venit o bună perioadă la controale cu labradorii lor, Andreea Esca şi-a adus bichonul, iar Andreea Raicu labradorul negru. Răzvan Lucescu îi lăsa pe mână întreaga familie de animăluţe. “Mi-a fost client timp de 6 ani. Avea doi căţei, 10 iepuri, două pisici, încă îi mai are. Ştiu că iepurii se înmulţiseră foarte mult şi a decis să-i sterilizeze. Avea emoţii la fiecare operaţie. Îmi aduc aminte că la un meci de cupă europeană el mă suna pe mine, înainte de fluierul de început, să vadă cum a decurs operaţia”, povesteşte Constantin Ifteme. Mădălina Ghenea şi iubitul ei, Matei, au fost recent la cabinetul medicului cu bulldog-ul lor francez. “Făcuse o fractură la picior. Am rămas impresionat cum o vedetă de talia ei se prezintă punctuală în weekend, la 8 dimineaţa, pentru tratamentul căţelului”.
Ultima operaţie pe care a făcut-o luna aceasta a fost pentru câinele Ileanei Badiu, fosta soţie a tenismenului Dinu Pescariu. A fost una dintre cele mai spectaculoase intervenţii la care a participat o echipă mare de medici. Ileana Badiu a trecut prin emoţii mari şi, pentru câteva zile, şi-a “mutat casa” în cabinetul veterinarului.
L-a operat pe câinele Ileanei Badiu
Recent, medicul a operat câinele Ileanei Badiu. Patrupedul suferea de o tumoră suprarenală dreaptă, iar intervenţia a fost complexă şi dificilă.