Emily Burghelea, în mijlocul unui scandal cu aplicația de fitness. „Nu m-am prezentat niciodată ca antrenoare”
Emily Burghelea (27 de ani) și-a lansat în februarie o aplicație de wellness. La patru luni de la lansare, influencerița se află în centrul unui scandal imens, declanșat în mediul online. Iată ce acuzații i se aduc acesteia și cum încearcă să le demonteze, în exclusivitate pentru Click!
Încă din prima zi de la lansare la noi în țară, aplicația de wellness a lui Emily Burghelea a ajuns numărul 1 în România în AppStore.
Ulterior, mai precis în luna mai, aplicația care integrează fitness, nutriție și mindset într-un sistem adaptat vieții reale, dedicat femeilor moderne, a fost lansată și pe plan internațional într-un eveniment care a avut loc în aer liber, în celebrul Central Park din New York (America).
Ce acuzații i se aduc lui Emily Burghelea, după ce și-a lansat aplicația de wellness?
La doar patru luni, însă, după ce și-a lansat această aplicație pe care a prezentat-o drept un ecosistem dedicat femeilor ce își doresc un stil de viață sănătos, Emily se află în centrul unui scandal monstru, care tinde să ia amploare în mediul online, în aceste zile.
Printre acuzațiile care i se aduc influenceriței se numără în primul rând cea privind chiar dreptul de folosire a numelui „Emily Fit”. Au apărut însă, mai nou, și informații conform cărora aplicația ar fi fost eliminată din Google Play.
Mai mult, Emily este contestată și în ce privește pregătirea profesională în domeniul fitnessului, ea nefiind practic antrenoare.
„Aplicația este funcțională în prezent”
Iată însă cum răspunde vedeta acestor acuzații la adresa proiectului în care este implicată trup și suflet.
„Aplicația EmilyFIT este funcțională în prezent, iar utilizatoarele au acces la programe, comunitate și resursele din platformă.
EmilyFIT nu este un proiect apărut peste noapte și nici un proiect construit de o singură persoană. Este dezvoltat împreună cu specialiști din mai multe domenii, inclusiv fitness, nutriție și mindset, folosind resurse științifice, metode validate și inclusiv o parte dintre lucrurile pe care eu le-am învățat și le-am testat în procesul meu de recuperare postpartum din Hong Kong.
Rolul meu în proiect este să construiesc viziunea, direcția și comunitatea. Eu cunosc foarte bine femeile care mă urmăresc, nevoile lor reale, provocările lor și lucrurile de care au nevoie pentru a se simți susținute.
Specialiștii se ocupă de partea tehnică și profesională, iar eu mă asigur că tot ceea ce ajunge în EmilyFIT este relevant, util și adaptat femeilor din comunitatea noastră. Nu m-am prezentat niciodată ca antrenoare de fitness și nici nu este acesta rolul meu”, a declarat Emily, în exclusivitate pentru Click!
„O să urmăm toate căile legale”
Emily ne-a explicat pas cu pas cum a decurs practic înființarea aplicației, care ulterior a stârnit mari controverse în mediul online.
„Cronologia este foarte clară. În decembrie 2025, a fost înregistrat domeniul emilyfit.ro. Au urmat luni de dezvoltare, investiții, testare, ședințe, conținut și muncă din partea unei echipe întregi. Pe 14 februarie, am prezentat public proiectul EmilyFIT în cadrul unui eveniment național, iar pe 15 februarie a fost depusă oficial cererea de înregistrare a mărcii la OSIM.
La doar câteva zile după ce proiectul devenise public și după ce noi făcuserăm deja aceste demersuri, aceeași denumire a fost înregistrată și de alte persoane, iar ulterior și la nivel european. Din punctul nostru de vedere, această succesiune ridică semne serioase de întrebare, motiv pentru care am ales să urmăm toate căile legale și să lăsăm instituțiile competente să analizeze documentele, datele și faptele.
În același timp, au apărut în mediul online afirmații potrivit cărora aplicația nu funcționează, că utilizatoarele nu mai au acces sau că proiectul ar fi doar o aplicație de fitness. Toate acestea sunt false.
EmilyFIT funcționează, comunitatea este activă, iar proiectul înseamnă mult mai mult decât sport. Este un loc în care femeile se ajută, se motivează, își găsesc specialiști, soluții, oportunități și sprijin real.
Contestatarii au apărut odată cu expunerea și creșterea proiectului. Eu aleg să răspund prin muncă, transparență și rezultate. Pentru mine, EmilyFIT nu este doar o aplicație. Este o comunitate construită pentru femei și împreună cu femeile”, a mai precizat Emily Burghelea, în exclusivitate pentru Click!
Emily Burghelea are o familie de invidiat. Vedeta a născut pe 13 octombrie 2025 cel de-al treilea copil, o fetiță pe nume Elisabeta. Împreună cu Andrei, soțul ei, cei doi mai au doi copii, Amedeea de 3 ani, Damian, în vârstă de 2 ani.
Emily s-a confruntat cu depresia postnatală după ce a născut cel de-al treilea copil. Soțul ei a decis, la acel moment, să apeleze la ajutor de specialitate și a internat-o, timp de o lună, la o clinică din China, unde vedeta a beneficiat de ajutor și tratamente, reușind astfel să scape de stările de anxietate care o copleșiseră.
La doar patru luni după nașterea femei de-al treilea copil, ea a reușit să revină la formele inițiale de dinainte de sarcină: a slăbit 9 kilograme în doar două luni.




































