Eurovision 2019. Ce părere au străinii despre reprezentanta României
Ester Peony, reprezentanta României de anul acesta la Eurovision se află în Tel Aviv, acolo unde se desfășoară anul acesta concursul și a avut parte deja de cea de-a doua repetiție oficială. Fanii cunoscutului concurs sunt siguri că piesa «On a Sunday», interpretată de româncă, va ajunge în finală și va obține o poziție foarte bună în competiție.
Artista a urcat pe scena Eurovision de la Tel Aviv pe 10 mai, pentru cea de-a doua repetiție oficială și a făcut o impresie foarte bună în rândul celor care urmăresc an de an desfășurarea celui mai cunoscut concurs muzical la nivel European. După părerea susținătorilor lui Ester Peony, piesa cu care ea ne va reprezenta la Eurovisiopn ar ajunge cu siguranță în finală.
„România este subestimată anul acesta şi nu înţeleg de ce. O voce grozavă şi o punere în scenă foarte cool. Mult noroc, Ester, din Grecia“, a scris o cineva în secţiunea de comentarii.
„Ester a depăşit primele emoţii şi se integrează perfect în atmosfera gândită de regizorul Petre Năstase. Momentul nostru arată aproape aşa cum ne dorim şi suntem foarte motivaţi înainte de ultima repetiţie generală din 15 mai, cea în care juriul va acorda punctajele pentru concurenţi“, a scris şefa delegaţiei României.
Alte persoane au apreciat vocea artistei, dar și grafica care îi conferă lui Ester Peony un show incendios. Cea mai bună piesă a României de până acum“, a scris o altă persoană. „Grafica este foarte bună, iar Ester stăpâneşte foarte bine scena“, a fost un alt comentariu. „Bine ai revenit, România, în marea finală!“ a transmis o altă persoană. „Iubesc acest cântec, iar Ester este foarte frumoasă! Mult noroc, România, din Italia!“, a fost un alt mesaj. „Grozavă interpretare. N-aş fi surprins dacă ar prinde top 15 în marea finală“. „Vocea ei este foarte bună, iar show-ul pus în scenă este foarte creativ. Devine preferata mea“, a fost un alt mesaj. „România este o mare surpriză pentru mine! Salutări din Ungaria!“, a scris o altă persoană. „Felicitări, România! 12 puncte din partea Franţei“, a scris un alt fan. „Este un cântec modern, cu influenţe pop, şi cu o notă melancolică. Îl ador!“, a scris o altă persoană, potrivit adevărul.ro.
Între cele două repetiţii oficiale, Ester Peony şi ceilalţi artişti care o vor însoţi pe scenă au exersat fiecare element de coregrafie într-un studio din Tel Aviv, pentru a rămâne conectaţi la atmosfera show-ului. Pe 8 mai, Ziua Memorială, când israelienii îşi comemorează eroii, artiştii au vizitat oraşul şi au profitat din plin de soare pe celebra plajă de la Marea Mediterana. A urmat o nouă zi importantă în calendarul local, cea care marchează independenţa statului Israel, când artiştii s-au relaxat într-o croazieră oferită de organizatori delegaţiilor prezente la Eurovision, pe coasta oraşului Tel Aviv.Ester Peony, reprezentanta României la ediţia din acest an cu piesa „On a Sunday“ va urca pe scena Eurovision Song Contest pe 16 mai, în a doua semifinală a competiţiei, având numărul 6 de intrare în concurs. Alături de reprezentanta noastră, în a doua semifinală participă: Elveţia, Suedia, Irlanda, Austria, Moldova, Letonia, Danemarca, Armenia, Albania, Azerbaidjan, Macedonia, Norvegia, Rusia, Olanda, Croaţia, Lituania, Malta.