EXCLUSIV Dragostea pentru Iurie Darie, subiect de predică la biserică
Actriţa Anca Pandrea a stârnit controverse până şi în rândul reprezentanţilor bisericii ortodoxe, cu ieşirile sale bizare. Nu există zi ca femeia, în vârstă de 69 de ani, să nu povestească celor din jur că spiritul marelui actor este peste tot cu ea: la masă, în cameră şi noaptea, în somn.
Au trecut doi ani de când actorul Iurie Darie s-a stins din viaţă, lăsând în urmă o iubită îndurerată, care, de atunci, parcă “şi-a pierdut minţile”, din spusele apropiaţilor. De atunci, femeia e de nerecunoscut şi face afirmaţii stranii. “Când îmi zice vreo prietenă un banc la telefon, imediat i-l spun noaptea, în casă vorbim de toate. La baie nu sunt decât parfumurile lui, cu care îmi dau. Eu nu mai îmi dau cu parfumuri de damă”, exclamă actriţa care a ajuns subiect chiar şi în biserică.
La finalul slujbei de duminică, de la biserica Sfântul Nicolae, din cartierul Militari, preotul Visarion Alexa a ţinut o predică de 30 de minute despre ce înseamnă să visezi o persoană trecută în nefiinţă, cât e adevăr şi cât iluzie. „Aud adesea la televizor printre vedete, dar şi în rândul dumneavoastră, faptul că-i visaţi pe cei dragi. Unii chiar exagerează când spun că spiritul bunicului, soţului sau soţiei bântuie prin cameră. Oameni buni, Evanghelia spune destul de clar, între morţi şi vii e o prăpastie imensă. Cei plecaţi în lumea de dincolo, nu se mai întorc înapoi, nu ne vizitează, nu putem să-i visăm, nu ne pot face rău. În vis ne apar gândurile noastre, faptul că am vorbit despre ei, ne-am gândit la ei sau le-am dat de pomană. Noi plecăm într-o lume a gândurilor noastre”, a explicat preotul. Mai mult, acesta spune că o poate ajuta pe actriţă să-şi revină după şocul suferit acum aproape doi ani. Numai prin rugăciune şi spovedanie sufletul ei se va vindeca.
Anca Pandrea a ajuns la spital: «Iura, ia-mă la tine să mă ţii în braţe!»
Anca Pandrea este internată la Spitalul Floreasca din Capitală, după ce, în weekendul trecut, s-a simţit rău. Femeia se pare că are probleme cu plămânii şi va mai sta sub supravegherea medicilor încă două zile. „Sunt foarte slăbită. N-am mai putut să mănânc şi să mă ridic din pat de vinerea trecută. Acum fac tot felul de investigaţii, aici la spital. Medicii mi-au zis că mă ţin internată până joi, cel puţin”, ne-a declarat Anca Pandrea. În finalul convorbirii, actriţa a şocat din nou: „Iura, dacă mă iubeşti, ia-mă mai repede să mă ţii în braţe”.