EXCLUSIV! E şi medic, şi cântăreaţă de muzică populară! Povestea impresionantă a Vioricăi Chiurciu
Viorica Chiurciu, doctor în ştiinţe medicale şi cercetor ştiinţific, are o poveste de viaţă emoţionantă. Din dragoste pentru muzica populară, dar şi la îndemnul soţului ei, s-a înscris la Conservator, pe care l-a absolvit anul trecut. Din păcate, femeia de afaceri, care conduce un imperiu, şi-a pierdut soţul, după ce acesta a făcut infarct la o nuntă.
Click!: Aţi terminat Conservatorul din Cluj. Ce v-a determinat să vă înscrieţi la facultate?
Viorica Chiurciu: Dragostea pe care o port cântecului nostru popular. Cu toate că am ales să devin medic veterinar, pasiunea pentru muzică nu a pierit niciodată din inima mea.
Cum este pe scenă, de la munca de cercetător din laborator?
Pentru mine, ştiinţa înseamnă raţiune, în timp ce muzica înseamnă suflet. Ca om, am nevoie de ambele. Mă simt nemaipomenit de bine când sunt în laborator, când ştiu că lucrez la ceva care va fi de folos pentru sănătatea oamenilor sau a animalelor şi mă simt împlinită ca om de ştiinţă şi ca medic când văd că munca mea, azi, a mai salvat o viaţă. Însă o fericire de nedescris îmi umple sufletul de fiecare dată când păşesc pe scenă. Aplauzele sale sunt pentru mine cea mai bună dovadă a faptului că am reuşit să ajung la sufletul oamenilor.
De ce muzica populară?
Abordez cu egală plăcere atât muzica populară, cât şi pe cea uşoară, dar, cu siguranţă, prima mea dragoste este muzica populară. Am vizitat multe ţări din lume, am avut ocazia să cunosc culturi şi tradiţii nenumărate, dar nu am descoperit nicăieri folclor mai frumos decât al nostru. De aceea, cântecele din repertoriul meu, toate olteneşti, reflectă şi păstrează tradiţia. Am şi o colecţie de aproape 70 de costume autentice, majoritatea din Oltenia, dar am şi din Banat, şi Moldova.
Aţi rămas singură de doi ani, după moartea soţului.
Moartea bruscă a soţului meu ne-a răpit pe unul celuilalt, ne-a furat dimineţile în care ne beam cafeaua împreună printre florile din seră, ne-a luat plăcerea călătoriilor împreună. Cu toate acestea, sufletul meu nu şi-a putut plânge în tihnă, niciodată, durerea celei mai mari pierderi din viaţă, deoarece moartea soţului meu a însemnat numirea mea, de către cei 400 de angajaţi ai companiei, în funcţia de director general.
Pe lângă responsabilitatea aceasta enormă care mi-a revenit, a apărut şi pandemia, cu toate implicaţiile sale economice, sociale, care au făcut totul mult mai solicitant. Împreună am dezvolat un colos în medicina veterinară, care în curând va împlini jumătate de secol de existenţă. Compania noastră este unul dintre cei mai mari producători locali de vaccinuri şi medicamente de uz veterinar. În urmă cu zece ani, am dezvoltat şi divizia de medicină umană cu produse pentru sănătatea omului şi care sunt unice în România.
