EXCLUSIV Marina Almăşan, dezvăluiri despre iubit, fiu şi fostul soţ

Ultima actualizare:

    Marina Almăşan şi iubitul ei,  Georgică Cornu, în vacanţa  romantică de la Veneţia
Marina Almăşan şi iubitul ei, Georgică Cornu, în vacanţa romantică de la Veneţia

Realizatoarea emisiunii «Femei de 10-Bărbaţi de 10» (TVR 2) a dus războaie cumplite cu Victor Socaciu şi cu fiul lor, Victoraş. Abia în relaţia cu afaceristul Georgică Cornu a găsit o oază de linişte.

  • Click!: A trecut mai bine de o lună din noul an. Ai reuşit să bifezi ceva de pe lista cu rezoluţii pe 2017?

Marina Almăşan: Afirmativ! Am reuşit să repornesc “Femei de 10 – Bărbaţi de 10”, noul meu show de televiziune, iar luna ianuarie mi-a oferit răgazul să dau o primă formă romanului pe care vreau să-l lansez în acest an! Deocamdată nu vă voi dezvălui decât titlul (şi acesta provizoriu!): “Totul a pornit de la un SMS”. 

  • Dacă aş putea să-ţi îndeplinesc 3 dorinţe, aş face-o. Dar care ar fi acelea?

Dacă ai putea să îndeplineşti dorinţe, nu te-ai mai ţine de interviuri! (râde). În primul rând, îmi doresc să nu am de-a face cu farmaciile, decât pentru a le mulţumi pentru sponsorizarea emisiunilor mele! În al doilea rând, îmi doresc ca justiţia din România să dovedească, în final, abuzurile incredibile făcute unui om atât de drag mie (n.r. firmele lui Georgică Cornu au fost in vizorul procurorilor DIICOT). Iar în al treilea rând, îmi doresc ca la întrebarea «Eşti fericită?» să nu mai răspund cu jumătate de gură.


    La New York, alături de  fiul ei, Victoraş (19 ani)
La New York, alături de fiul ei, Victoraş (19 ani)
  • Care e viitorul emisiunii “Femei de 10 - Bărbaţi de 10” (TVR2)?

Feedback-urile emisiunii noastre sunt neaşteptat de bune! Facând o medie aritmetică, pot să constat cu bucurie că am pus, iată, pe picioare un nou format care funcţionează bine, care are deja fani, care «are potenţial» (aici i-am citat şi pe şefii mei) şi care, în pofida poziţionării criminale în grilă (de luni până vineri, de la 10.10), nu a reuşit să omoare în mine şi echipa mea, cheful de a lucra în TVR!

  • Te privim la televizor, uneori cu invidie pentru silueta neschimbată. Ai lacăt pe frigider sau eşti o fericită pe care kilogramele nu se pun? 

În general, educaţia mea spartană, primită în copilărie, m-a făcut să agăţ lacăte nevăzute pe uşile unor nenumărate tentaţii ale vieţii. Nu mi-e greu să rezist, atunci când ştiu că lucrul pe care-l fac mi-ar aduce bătăi de cap! Iar nişte kilograme chiar pot aduce bătăi de cap unui om de televiziune, ştiut fiind faptul că micul ecran adaugă cca 7 kg siluetelor noastre! Prin urmare, da, se poate vorbi de un lacăt imaginar, atârnat de uşa frigiderului meu! Mă feresc să mănânc dulciuri, am redus aproape la zero consumul de carne, făinoasele sunt persona non grata, prăjelile sunt doar pentru musafiri. Fructele şi legumele guvernează dieta mea. Îţi spun şi câte kilograme am: 55, la o înălţime de 162 cm. 


    Marina Almăşan are o relaţie  strânsă cu părinţii ei
Marina Almăşan are o relaţie strânsă cu părinţii ei
  • Ce trucuri ai legat de înfrumuseţare? Păr, ten, machiaj? 

Nu am cel mai fericit păr din lume: firul e al naibii de subţire, prin urmare la capitolul “volum” stau rău de tot! În emisiune mai păcălesc situaţia cu câteva extensii! Nu-i aplic nici un tratament special, dar sunt fidelă unui anume şampon, care îmi întăreşte rădăcina. Tenul meu e un nefericit şi el, din cauza agresiunii machiajului de televiziune. Cel puţin acum, cu această emisiune zilnică, consum câte un tub de dischete demachiante în 3-4 zile! În mare, fac cam aşa: seara mă demachiez, de regulă cu apă micelară şi mă ung cu cremă hidratantă de noapte. Snobii vor fi dezamăgiţi să afle că folosesc creme indigene, una foarte cunoscută (o lecţie predată mie de Zina Dumitrescu, în camera de hotel pe care am împărţit-o acum 20 de ani, la o săptămână a modei la Milano). Dimineaţa mă spăl cu apă rece şi mă dau apoi cu o crema hidratantă de zi. Şi... cam atât. Nu, nu merg la cosmetică, nu fac tratamete faciale.

  • Unii spun că slăbesc şi din dragoste. E şi cazul tău? Mai ales că tot faci naveta pe traseul Bucureşti-Timişoara? Ai discutat despre căsătorie cu iubitul tău, Georgică Cornu? 

Tocmai am citit prin ziare că urmează să mă mărit în mare secret! Hahaha! Presa îmi pune în cârcă ceea ce EA ar vrea să audă! La fel au făcut şi cu divorţul meu: ani de zile m-au torturat cu acuze de infidelitate, până s-au lămurit că, de fapt, mult înainte de a-l cunoaşte eu pe “miliardarul timişorean”, soţul meu mă trădase. Deci, nu vreau să anticipez nici un fel de deznodăminte, pentru că sunt adepta îndemnului “Trăieşte clipa!” Aşadar, da, fac naveta, dar cu moderaţie şi mă bucur cu poftă de toate provocările pe care viaţa nu conteneşte să mi le ofere: în profesie, în domeniul relaţiilor de familie, în cel al hobby-urilor mele. 


    O vedeţi de luni până  vineri, la TVR 2,  alături de Mircea Radu
O vedeţi de luni până vineri, la TVR 2, alături de Mircea Radu
  • Care a fost cel mai “uau” răsfăţ, pe care le-a primit de la iubitul tău de-a lungul timpului?

Deşi, ca jurnalist, am cutreierat tot globul pământesc, până anul trecut, nu apucasem să ajung la Veneţia. Îmi doream foarte mult acest lucru, citisem mult despre acest loc de pe Pământ, mi s-a întâmplat chiar să visez că mă plimb cu gondola. Anul trecut, în vacanţa de vară, am facut o călătorie prin Italia, cu maşina, şi, fară să-mi spună, Georgică m-a dus... la Veneţia, ştiind cât de mult îmi doream acest lucru. Nu a fost luna de pe cer - va spune lumea. Însă pentru mine a fost una dintre cele mai frumoase călătorii de care am avut parte. Călătoria alături de un om căruia ştiam că-i pasă de mine.

  • Observ că tot mai multe mame-VIP, care au acasă adolescenţi, se confruntă cu adevărate “războaie”. Tu şi Victor, fiul tău, aţi avut ptobleme unul cu celălalt?

Doamne, şi încă ce probleme! Fost elev la “Jean Monnet”, Victoraş a trecut şi el prin stadiul de adolescent rebel. Iar dorinţa mea de a face din el un om adevarat, cu valori solide şi calităţi remarcabile, m-a făcut sa fiu extrem de severă si pretenţioasă fată de el. La un moment dat, pe la 14-15 ani, devenisem “mama cea rea”, cel puţin comparativ cu tatăl lui, care, în dorinţa de a mă “coborî” în ochii copilului, făcea exact pe dos decât trebuia: eu îl certam pe cel mic că cheltuie banii pe taxi, pe fast-fooduri şi pe alte prostii, tatăl lui îi dădea bani pe furiş. Ajunsese Victoraşul meu să meargă la şcoală cu taxi (şcoala fiind la 10 minute de casă, mers pe jos) şi să poarte numai branduri străine, extrem de costisitoare! Multe lacrimi am vărsat eu pe acest câmp de luptă, îngrozită că fiul meu riscă să devină un copil de bani gata! Şi eram singură-singură, în acest război... După divorţ, când cel mic a fost abandonat exclusiv în seama mea, lucrurile s-au schimbat. Războaiele mele cu Victoraş s-au soldat cu armistiţii, devenind ulterior o prietenie puternică. Acum suntem o echipă imbatabilă, ne gospodărim împreună, ne sfătuim în toate privinţele. Cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat în ultima vreme, a fost în ziua în care fiul meu a devenit student şi când, privindu-mă în ochi, mi-a spus: “Ştii, mama, eu îţi mulţumesc că ai fost mai severă cu mine, pentru ca altfel nu aş fi reuşit să fiu ceea ce sunt acum!”.

  • În ce stadiu se află procesele pe care le ai cu Victor Socaciu? Ce ai obţinut, ce ai pierdut?

Procesele s-au încheiat, am obţinut ceea ce trebuia (observă că nu am spus “ceea ce am vrut”!), am redirecţionat spre “Trecut” persoanele care deveniseră atât de toxice pentru mine. Ce am pierdut? Timp, bani, nervi, încredere în oameni (cât mai ramăsese din ea, după divorţ). Dar, una peste alta, mi-am confirmat că, atunci când lupţi pentru o cauză dreaptă, lupta trebuie dusă până la capăt. Binele nu poate să nu învingă. Iar eu luptam pentru binele copilului meu. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
Banner Delia vs Mugur Mihăescu
Banner Loredana Groza
Banner Andrei Aradits
cristina cioran gravida (1) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net