EXCLUSIV! Oana Sârbu a avut nevoie de aprobarea părinţilor ca să joace în „Liceenii”

Ultima actualizare:

    Oana Sârbu a povestit cum a ajuns să joace în „Liceenii”Foto: Arhiva Click!
Oana Sârbu a povestit cum a ajuns să joace în „Liceenii”Foto: Arhiva Click!

La 30 de ani de când s-a lansat celebrul film „Liceenii”, Oana Sârbu (48 de ani) ne-a dezvăluit câteva amănunte despre cum a obţinut rolul, cum a fost pe platourile de filmare şi ce mai face zilele acestea. În continuare puteţi citi un interviu sincer cu una dintre cele mai iubite actriţe cântăreţe din România.

S-au împlinit anul acesta 30 de ani de când s-a lansat „Liceeni”, unul dintre cele mai frumoase filme despre adolescenţi. Cum ai fost propusă pentru rolul Danei? 

He, he… a trecut timpul, nu? Da, într-adevăr, atâţia ani sunt… Păi, am fost chemată de la Concursul “Steaua fără nume” să dau probe la Buftea. Cineva din echipa “Liceenii” m-a văzut şi apoi m-au chemat la probe. 

A fost nevoie de aprobarea părinţilor pentru a juca in acest film?

Sigur că da, doar eram elevă la liceu şi dispuneam de grija părinţilor mei. Mai ales că urma Bacalaureatul.

A fost un casting? Ai idee dacă au fost şi alte actriţe care au dat proba pentru acest rol?

Da, a fost. Am dat probe chiar cu Ştefan. Cuplul nostru a plăcut cel mai mult. Şi a convins echipa să ne-aleagă pentru rolurile principale. Din câte mi-aduc aminte de la domnul Corjos (regizorul filmului, n.r), au fost sute de copii care-au dat probe pentru “Liceenii”.

Cum a fost la filmări? Cât timp au durat?

La filmari a fost destul de greu, mai ales că nu mai filmasem vreodată decat în recalame Tv pentru copii. Filmările au durat două luni. 

Cu cine te-ai înţeles cel mai bine dintre colegii de pe platourile de filmare?

Încercam să mă-nţeleg bine cu toată lumea deşi ei, se cunoşteau mai bine-ntre ei. Eram destul de timidă, însă. De-aceea eram, cred, percepută ca fiind mai puţin comunicativă.

Cu cine păstrezi legătura dintre foştii colegi? Cu Ion Caramitru şi Tamara Buciuceanu ai mai vorbit? Dar cu Cesonia Postelnicu?

De Ştefan sunt cel mai apropiată. Am păstrat o prietenie de-a lungul timpului. Cu domnul Caramitru mă mai întâlnesc dacă mă invită la spectacolele TNB. De curând ne-am întâlnit la spectacolul lui Emy Drăgoi, “Magic”. Cu doamna Tamara sunt vecină. Într-o vreme ne vedeam destul de des. Cu Cesonia, foarte rar. Nu mai ştiu nimic de ea. Am făcut acum câţiva ani un pictorial cu toţii.

Îţi mai aduci aminte o întâmplare haioasă de la filmări?

Nu, nu-mi amintesc. În general au mers normal, filmările. Am învăţat, însă nişte trucuri legate de privitul înspre camera de luat vederi pe care le-am păstrat şi mai târziu în filmările mele muzicale de televiziune.

Pe lângă amintiri, păstrezi ceva de la filmările de atunci?

Oh, Doamne! Am sute de scrisori pe care le păstrez în cutii mari, sortate pe zone geografice, primite de la adolescenţi din toată ţara.

De ce nu ai continuat să mai joci după cele cinci filme pe care le-ai facut?

Nu ştiu. Au mai venit ceva propuneri pe care nu le-am onorat. Îmi doream să cânt. Flmul a fost o provocare şi o întâmplare fericită.

Ce face Oana pe plan muzical? Ce faci in timpul liber?

Cânt în spectacolele Teatrului de revistă din Bucureşti. Anul acesta am înregistrat trei albume de muzică: “Sunt şic!”, cu muzică pentru copii, albumul care apare cu cantece de Crăciun, “De Crăciun voi fi acasă!” şi “În drum spre şcoala”, un album de rugăciuni pe versurile unor poeţi şi profesori români, cu o muzică minunată şi autentică. În lumea asta plină de grabă şi tehnologie, eu ma încăpăţânez să cant despre lucruri ce ţin de spiritualitate. Muzica poartă semnătura reputatului compozitor Virgil Popescu, cu care colaborez de treizeci de ani. Sper ca ele, discurile, să aibă parte de o promovare şi o distribuţie pe masura notorietăţii interpretei şi calităţii speciale a muzicii ;). Colaborez cu muzicieni cu care cânt atunci când am evenimente. În timpul liber? Nu prea am. Atunci mă ocup de viaţa mea şi a celor de lângă mine. 

Publicul vrea să te vadă pe micile ecrane. Dupa “Te cunosc de undeva” de ce nu ai mai dat curs şi altor oferte?

Apar rar pentru că nu-mi sunt la-ndemână talk-show-rile. Emisiuni muzicale sunt rare. Mie-mi place să cânt. Mă bucură când lumea ma-ntreabă de ce nu apar mai des, mă şi întristează. Şi-apoi, nu toată lumea e la fel. Nu vreau să fiu maliţioasă, dar ca să-mi promovez o melodie trebuie să “nasc” un eveniment ce n-are nicio legătură cu melodia. Sau să mă aşez pe o canapea unde sunt supusă unui chestionar. Nu sunt dispusă la astfel de tehnici de PR. Mai am timp să accept ca lucrurile sunt pe acest drum foarte diferit de cel pe care l-am cunoscut când m-am lansat. Deocamdată îmi asum ce fac şi accept aşa cum sunt eu. Şi mă simt bine aşa. Mulţumesc pentru întrebările frumoase!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net