EXCLUSIV Romică Țociu dă din casă: "Ar fi trebuit să plec şi eu în «Asia Express». De ce a rămas pe dinafară
A câștigat "Te cunosc de undeva" alături de Adriana Trandafir, însă acum actrița se află în "Asia Express", iar el...acasă. Romică Țociu a povestt, pentru Click!, de ce nu se află în reality-show-ul care se filmează zilele acestea în Turcia.
De 32 de ani Romică Ţociu şi Cornel Palade fac echipă în spectacolele de comedie şi în scenele de la emisiuni de televiziune. Însă în ultimul an actorul a fost partenerul Adrianei Trandafir la "Te cunosc de undeva", show pe care l-au şi câştigat împreună. Acum, Adriana a plecat în aventura vieţii ei, la reality-show-ul „Asia Express”, iar multă lume s-a întrebat de ce nu e şi Romină Ţociu cu ea.
"După două sezoane la "Te cunosc de undeva" cu Adriana Trandafir am zis să ne despărţim şi să meargă cu fiica ei, să se simtă bine împreună. Ar fi trebuit să plec şi eu în "Asia Express", dar cu Jean de la Craiova (Jean Dumitrache). Nu puteam cu nimeni altcineva. Cornel Palade a zis că merge, da stă numai 10 minute (râde). Jean nu a mai putut pentru că avea câteva proiecte, avea de rezolvat diverse lucruri. Nu îmi era frică de necunoscut, necunoscutul uneori poate fi foarte interesant câteodată, nu se ştie ce apare bun în drumul nostru", a declarat Romică Ţociu (59 de ani) pentru Click!.
De 32 de ani pe scenă cu Cornel Palade
În ultima vreme simpaticul Romică nu a mai făcut echipă cu partenerul şi colegul său, Cornel Palade (69 de ani), nemaifiind spectacole, dar iată că acum vor juca din nou împreună. "Suntem împreună în continuare, vedem ce se se întâmplă. Aşteptăm un proiect mare în toată ţara. Anul asta facem 32 de ani de când formăm un cuplu. Noi o să începem proiectele, aşteptăm să mergem pe litoral cu spectacolele. Ne e dor să jucăm, să urcăm pe scenă", ne-a mai povestit actorul.
Citește și: