Florin Zamfirescu a devenit bunic! Nora lui, Diana Roman, a născut o fetiță
Bucurie mare în familia actorului Florin Zamfirescu! Diana Roman, actrița și soția lui Vlad Zamfirescu, a adus pe lume o fetiță. Este primul copil al cuplului, iar pentru Vlad, în vârstă de 51 de ani, este al treilea, având doi copii dintr-o căsătorie anterioară.

Diana Roman trăiește cele mai fericite momente alături de Vlad Zamfirescu, iar acest lucru nu putea fi ținut secret! Vestea că cei doi au devenit părinți a fost dată chiar de actriță pe rețelele de socializare, unde a publicat prima imagine cu micuța și a transmis un mesaj emoționant:
„Ne-am luat de mână și-am pornit la drum. Bine ai venit, fetița mea! Mama e aici”, a fost mesajul transmis de Diana Roman pe pagina sa personală de Instagram.
Actrița a dezvăluit că este însărcinată chiar de Ziua Mamei, într-o postare sensibilă în care apărea pentru prima dată cu burtica de gravidă. Atunci, a scris: „Mămico, fetița ta o să aibă o fetiță”, mesaj care i-a emoționat pe urmăritorii săi.
„Între Vlad și Diana dacă se naște un copil, ăla ce-o să facă?”
Diana Roman și Vlad Zamfirescu și-au unit destinele în urmă cu doi ani, într-o ceremonie intimă și romantică desfășurată pe acoperișul Teatrului Național din București – un loc încărcat de semnificații pentru amândoi, având în vedere legătura lor profundă cu lumea teatrului.
Acum, odată cu venirea pe lume a fetiței lor, familia Zamfirescu se simte completă. Este un moment special, care marchează începutul unui nou capitol plin de bucurii, emoții și momente neprețuite în viața celor doi actori. Micuța a fost așteptată cu dragoste nu doar de părinți, ci și de bunicul său celebru, Florin Zamfirescu, al cărui zâmbet emoționat spune mai multe decât o mie de cuvinte.
Tot în urmă cu doi ani, maestrul Zamfirescu a vorbit despre nora sa, având numai cuvinte de laudă la adresa ei:
„Diana, nu numai că e actriță, nu numai că e foarte, foarte frumoasă, dar e și foarte talentată, extraordinar de talentată. Acum, între Vlad și Diana dacă se naște un copil, ăla ce-o să facă? Eu știu… Poate chirurg!
Cine știe ce-o să fie. Dar nepoții mei actuali, aproape toți cei patru, au înclinații artistice. Cel mare al lui Vlad, Matei, e la Liceul Tonitza și asta spune multe. Cel mare al lui Ștefana a intrat acum la Liceul George Enescu, el e pianist și cântăreț la orgă deja de mare succes”.