Fosta fetiță Zurli, Vero Căliman, mai are o singură dorință pentru 2024! Ce vrea să obțină: „Toate cele materiale sunt extrem de instabile”

#Exclusiv Click!

Vero Căliman (36 de ani) a jucat în comedia „Transilvanian Ninja” care se va lansa în toate cinematografele începând cu 6 decembrie, chiar mâine, de Moș Nicolae. În film, cea care a făcut furori o lungă perioadă de timp ca Fetița Zurli din Gașca Zurli, este sora artistei Diana Matei.

Actrița Vero Căliman ne-a povestit pentru Click! că își dorește să se îndrăgostească și cu această dorință va intra în noaptea dintre ani. Dar s-ar mai reîntoarce sau nu în Gașca Zurli, proiectul care a consacrat-o, dacă Mirela Retegan ar ruga-o să facă asta?

Ce faci, Vero? Cum este la lansarea filmului "Transilvanian Ninja"?  

Foarte emoționant, cel puțin pentru mine este prima experiență de acest gen și sunt extrem de bucuroasă să mă aflu aici.

„Am avut un rol amuzant”

Cumva ai debutat în film, noi te știm de mult...

Da, am mai avut premieră de film la Gașca Zurli, atunci la premieră purtam costumul personajului, acum pentru prima oară sunt îmbrăcată în haine de om, cum îmi place mie să spun.

Ce rol ai avut aici în film?  

Am avut un rol destul de mic, dar foarte amuzant, sunt Liana, sora Dianei Matei,  care fulgerător este străpunsă de cupidon, ca să zic așa.  

Cum ai interacționat cu Diana Matei la filmări?  

Extraordinar, a fost minunată, a fost chiar ca o soră mai mare. M-a încurajat și m-a împins de la spate de fiecare dată când eu poate eram cuprinsă de emoțiile unui nou început.

„Sunt foarte curioasă să descopăr ce alte lucruri pot să fac”

Ți se mai spune Fetița Zurli?  

Da, o să mi se spună toată viața, dar e ok. Mie îmi face onoare, asta înseamnă că am făcut o treabă bună și mă bucur de fiecare interacțiune de acest gen.

Dacă te-ar suna Mirela Retegan acum să-ți propună să te reîntorci în Gașca Zurli, ai face-o?  

Sunt foarte bucuroasă pe drumul meu deocamdată și sunt foarte curioasă să descopăr ce alte lucruri pot să fac, așa că nu știu cum să răspund la această întrebare.

Ce-ți dorești de Crăciun?  

De Crăciun îmi doresc liniște, îmi doresc pace, îmi doresc să fiu liniștită alături de familie și de prieteni.

Nimic material? Multe persoane publice își doresc o mașină nouă, sau...  

Am învățat pe parcursul anilor că toate cele materiale sunt extrem de instabile, cum vin așa se duc și că cele mai importante lucruri pe care le putem căpăta sau câștiga în viață sunt cele emoționale și anume relațiile pe care le avem și le construim cu cei din jurul nostru.  

Cu ce gânduri intri în 2025?  

Intru cu gânduri de curaj, nu știu cum să zic mai clar.  Îmi doresc să am curajul să fac toți pașii pe care trebuie să-i fac pentru a ajunge în starea de liniște de care vorbeam mai devreme.

Ce a însemnat pentru tine Gașca Zurli?  

A însemnat enorm! Pentru 14 ani de zile, a fost tot.  

„Sunt deschisă”

O dorință pe care ai putea să-ți o pui sau vrei să-ți-o pui în noaptea dintre ani?  

Să mă îndrăgostesc! Am fost foarte sinceră...  

Unde o să te prindă Revelionul?  

Cel mai probabil acasă la prietena mea. Anul ăsta am ales să nu plec nicăieri pentru că sunt foarte obosită, îmi doresc liniște, din nou! Apoi, fiind înconjurată de prieteni, vom avea o seară liniștită după care voi încerca zilele de dinainte și de după să citesc, să recuperez, sunt în urmă cu lectura...  

Ai zis că vrei să te îndrăgostești? Ce fel de bărbat îți dorești lângă tine?  

Nu vreau să mă condiționez, sunt deschisă! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Garner Affleck jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
toma cuzin jpeg
Banner 70+
dani otil si gabriela prisacariu instagram jpg
Banner Gabi Jugănaru
image png
irinel columbeanu si monica webp
image png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net