Fosta iubită a lui Gheorghe Turda a ajuns la Urgență

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Nicoleta Voicu și Gheorghe Turda s-au despărțit la începutul anului
Nicoleta Voicu și Gheorghe Turda s-au despărțit la începutul anului

Cântăreața Nicoleta Voicu (48 ani), care s-a despărțit de Gheorghe Turda la începutul anului, a ajuns pe mâinile medicilor. Solista se confruntă cu mai multe hematoame care au apărut la nivelul picioarelor, dar şi al mâinilor cu ani în urmă, însă ele au revenit recent, în urma situaţiei tensionate în care s-a aflat în ultimul timp.

“Răspund mesajelor primite de la voi dacă sunt bine? Sunt și nu prea sunt. Cam la modul acesta și-a pus amprenta tot ce am trăit în ultima perioadă. S-au reactivat aceste hematoame spontane, care apar la 3-4 zile atât pe membrele inferioare, cât și superioare. Pentru prima dată au apărut cu trei ani în urmă. Am fost la Spitalul de Urgență Floreasca. Diagnosticul a fost pus de către medicul care m-a consultat atunci. Au reapărut cu cinci luni în urmă. Apar sub forma unor pete, mai mari sau mai mici, pe sistem nervos”, a declarat Nicoleta Voicu. 

Nicoleta Voicu, doar reproşuri la adresa fostului iubit

După o iubire ca în povești, Nicoleta Voicu are doar reproșuri față de iubitul celebru. La începutul lui 2019, Gheorghe Turda și Nicoleta Voicu și-au spus adio după o relație care părea să dureze pentru totdeauna, însă în final, neînțelegerile dintre ei i-au despărțit. Artista i-a transmis, în mod public, pe rețelele de socializare, că își dorește liniște și nu mai vrea să fie deranjată de el.

Nicoleta Voicu nu vrea să mai audă de Gheorghe Turda sub nicio formă
Nicoleta Voicu nu vrea să mai audă de Gheorghe Turda sub nicio formă

Despărțirea i-a șocat pe admiratorii acestora, având în vedere că Turda a prezentat-o pe Nicoleta familiei lui și totul părea să se îndrepte într-o direcție bună. De asemenea, cei doi nu s-au lăsat niciodată deranjați de diferența de vârstă, Nicoleta fiind cu 23 de ani mai tânără decât solistul de muzică populară, în vârstă de 70 de ani. Cei doi au devenit un cuplu la sfârșitul lui 2017, mutându-se și împreună. după ce amândoi au fost loviți de ghinion în dragoste – Nicoleta trecuse printr-un divorț, iar Gheorghe Turda tocmai se despărțise de mama Alinei Pușcaș.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
adela popescu instagram jpg
banner elena merișoreanu jpg
andreea popescu si rares cojoc webp
Andrei Aradits (52 de ani) a fost prezent aseară la Premiile Gopo 2026 fiind nominalizat la categoria „Cel mai bun actor în rol principal”
Laura Cosoi, foto Instagram  jpg
ellen burstyn captura video jpg
Roberta Anastase
10 ok angela similea jpeg
image
image