FOTO EXCLUSIV Nu e farsă! Gabi Jugaru este «îngropat» în datorii. Actorul are probleme mari cu o firmă cu care a dat faliment
Farseorul s-a trezit că are de plată aproape 60.000 de lei la stat după ce Fiscul l-a dat în judecată şi a câştigat procesul.
Gabriel Jugaru riscă acum să rămână şi fără ultimul bănuţ câştigat, după ce a făcut foamea în jungla africană, din cauza datoriilor pe care le-a făcut cu propria firmă.Nu este nicio farsă, ci o veste reală, în urma căreia i-a pierit total zâmbetul! Luna aceasta, Gabi Jugaru (48 de ani) s-a trezit că are de dat o sumă uriaşă de aproape 60.000 de lei, după ce Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi a câştigat procesul deschis la tribunal. Se pare că simpaticul actor s-a ales cu această datorie în urma unor taxe şi impozite neachitate pentru o afacere pe care a avut-o în oraşul respectiv.
Este vorba despre firma Velians SRL, unde acesta figura ca administrator. După cum se ştie, în urmă cu mai mulţi ani, Jugaru a abandonat domeniul media şi şi-a făcut agenţie imobiliară, firmă de taximetrie, dar şi un magazin second-hand. Aşa cum spune şi el, nu prea a avut fler în acest domeniu, tocmai de aceea a ajuns falimentar, dar şi datornic. „Într-adevăr, este o chestie foarte veche. E vorba de un SRL de-al meu. Eu nu mă pricep la făcut bani, şi după cum aţi aflat şi voi, s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Avocaţii mei se ocupă de treaba asta, însă mai multe detalii nu vreau să dau”, a declarat, în exclusivitate pentru Click!, Gabriel Eugen Jugaru.
Aşadar, banii pe care glumeţul moldovean i-a câştigat în cele 12 zile petrecute în jungla africană mâncând orez, suferind din cauza unei infecţii la o ureche şi cu ligamentele inflamate, va trebui să-i dea Statului.
Din păcate, ghinioanele s-au ţinut scai de fostul om de radio în ultima perioadă. În urmă cu mai bine de 4 ani el şi-a construit fără drept de autorizaţie un balcon, deşi locuinţa lui se află la parterul blocului. Toţi vecinii i-au sărit atunci în cap, iar Primăria Sectorului 5 s-a sesizat imediat. Jugaru a fost silit de către magistraţi să refacă proiectul, aşa că a avut bătăi foarte mari de cap.
Se pregătește de însurătoare
A divorţat de soţie din cauza unei relaţii cu o puştoaică, însă de o perioadă bună de timp, Gabi Jugaru trăieşte o poveste de dragoste serioasă cu o blondă apropiată de vârsta lui. Cristina este femeia pe care fostul om de radio a cerut-o de soţie, după ce s-a întors din junglă, unde s-a filmat „Sunt celebru, scoate-mă de-aici!”, de la PRO TV. Logodnica este cea care i-a oblojit rănile fostului rege al farselor, după ce a revenit din Africa.
A stat 12 zile în junglă
Gabi Jugaru a acceptat provocarea Pro TV din primăvară şi a participat la emisiunea ”Sunt celebru, scoate-mă de aici!”. El a părăsit jungla africană în ziua a 12-a a acestei aventuri, fiind al treilea bărbat care a pus capăt condiţiilor vitrege pentru confortul de acasă. Jugaru a acuzat dureri la picior, motiv pentru care nu s-a mai simţit în stare să reziste în junglă, acolo unde trebuia să participle la mai multe probe fizice dure.