Fuego: «Datorită mamei sunt ceea ce sunt»
17 decembrie a fost o zi importantă pentru Paul Surugiu, alias Fuego. A fost ziua celei care i-a dat viaţă, Eugenia Surugiu. Şi, pentru că nu au putut petrece împreună, interpretul i-a transmis mamei sale câteva gânduri bune, prin intermediul Click!
Aflat în turneul ”Crăciunul nostru-i românesc”, Fuego (38 ani) a ţinut să-i transmită mamei sale, cu ocazia zilei de naştere, câteva cuvinte, pline de emoţie. “De ani şi ani colind prin ţară. De fiecare dată, această zi, 17 decembrie, mă prinde alene pe drumuri. Zău că n-aş avea nici o dezamăgire, dacă astăzi nu ar fi momentul în care celebrez, cu toată fiinţa mea, sensul de a merge mai departe, glasul şi ochii ce m-au dojenit şi m-au format. Pe mama! Cred că orice copil se simte mişcat de trăirile legate de mama. Eu mi-aduc aminte de sacrificiile sale, de vorba, de visele construite împreună, de ea şi tata, de ce-ar fi fost să fie dacă n-ar fi fost, de ce e pentru că a fost! La mulţi ani, mama, omul meu de bază, lumina mea pe mai departe! N-ai Facebook, dar îţi mulţumesc că mă faci, zi de zi, să mă trezesc cu bucuria acelui copil care a ajuns artist datorită mamei sale! Îţi mulţumesc!”, spune artistul.
I-a compus un cântec care a făcut istorie
Piesa care a făcut istorie şi care l-a consacrat pe Fuego, “Împodobeşte, mamă, bradul”, a ieşit din studioul de înregistrări în 2002. Numele real piesei e“Seara de Crăciun”, iar artistul, chiar dacă s-a săturat de ea, o cântă an de an, la cererea publicului. Are o relaţie apropiată cu mama lui şi spune că cel mai mare regret e că nu i-a spus mai des tatălui său, care a murit în 2010, cât de mult îl iubeşte.