Gemenele Indiggo, din nou pe mâna polițiștilor americani! Problemele cu legea se țin lanț de surorile Modorcea

Gemenele Indiggo, din nou pe mâna polițiștilor americani! Problemele cu legea se țin lanț de surorile Modorcea

Gabriela și Mihaela Modorcea, gemenele care făceau furori în România cu trupa Indiggo, au ajuns din nou în atenția autorităților din SUA. Potrivit evidențelor poliției din zona Miami, cele două surori au fost arestate în aceeași seară, la 46 de minute distanță una de alta, în ambele cazuri apărând acuzația de violență domestică. Nu este, însă, primul contact al surorilor cu polițiștii americani. În 2025, ambele au mai avut probleme cu legea.

Gemenele Indiggo, din nou pe mâna polițiștilor americani
Gemenele Indiggo, din nou pe mâna polițiștilor americani Foto: Facebook & Poliție Miami

Pentru Gabriela și Mihaela Modorcea (41 de ani), visul american pare să fi luat o turnură neașteptată. Cele două surori gemene, devenite cunoscute în România la începutul anilor 2000 cu trupa Indiggo, sunt din nou în evidențele poliției din Miami-Dade.

Potrivit bazelor publice privind arestările, pe 29 septembrie 2026, Gabriela a fost înregistrată la ora 19:36, iar Mihaela, la 20:22. În dreptul amândurora apare aceeași acuzație: violență domestică. Pentru fiecare a fost indicată o cauțiune de 1.000 de dolari, conform Florida Arrests, unde au apărut și fotografiile celor două arestate.

În 2025, Gabriela și-a agresat mama

Informația vine la doar câteva luni după ce numele celor două surori apărea deja în legătură cu mai multe incidente din Miami. În aprilie 2025, Gabriela Modorcea fusese arestată într-un dosar în care era suspectată de agresiune asupra unei persoane în vârstă de peste 65 de ani. Documentele depuse în instanță indicau că presupusa victimă era chiar mama gemenelor, Violeta Modorcea. Ulterior, aceasta a transmis că nu dorește continuarea cazului împotriva fiicei sale.

Și Mihaela a avut probleme cu autoritățile. Pe 15 aprilie 2025, ea a fost arestată în Miami Beach. În evidențele poliției apar acuzații precum tentativă de tâlhărie, folosirea unei identități false după arestare, tulburarea ordinii publice și agresiune. O lună mai târziu, pe 10 mai, Mihaela a ajuns din nou în custodia poliției, fiind acuzată, printre altele, de împotrivire la reținere fără violență, folosirea unei identități false și tulburarea ordinii publice.

De la „Nu-mi pasă”, la visul american

Greu de recunoscut astăzi în imaginile din presa americană, gemenele Indiggo au fost, la începutul anilor 2000, două dintre cele mai excentrice apariții din muzica românească. Gabriela și Mihaela Modorcea au devenit cunoscute cu piesa „Nu-mi pasă”, iar apoi au lansat melodii precum „Clar de lună”, „E bine”, „Parfumul tău”, „Am eu grijă” și „Asta-i lumea”. Aparițiile lor erau spectaculoase, cu ținute strălucitoare, machiaje puternice și multă energie pe scenă.

Surorile au încercat să-și construiască o carieră și peste Ocean și s-au mutat în Statele Unite. În 2008 au ajuns la „America's Got Talent”, unde au cântat „New York, New York”. Prestația lor nu i-a convins pe jurați, iar David Hasselhoff le-a ironizat look-ul, numindu-le „Nevestele lui Dracula”. Cele două nu au renunțat însă la visul american și au continuat să lucreze în zona artistică. Gemenele au studiat actoria la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București, iar în SUA au continuat proiectele de teatru, muzică și film. Mihaela a scris și romanul „Wicked Clone” (n.r. Clona malefică), iar împreună au dezvoltat proiectul „Wicked Clone – The Cinema Musical”, pentru care au semnat muzica, scenariul, coregrafia și interpretarea.

Au avut și colaborări importante în industria muzicală americană. Numele lor apare inclusiv pe albumul „Watch the Throne”, realizat de Jay-Z și Kanye West, unde au fost creditate ca artiste și compozitoare. În timp, însă, aparițiile lor în showbiz au devenit tot mai rare.

Gemnele de la Indiggo s-au apropiat de religie

În ultimii ani, Gabriela și Mihaela și-au schimbat radical imaginea. Au renunțat la stilul provocator din perioada Indiggo și au început să promoveze muzică religioasă și mesaje despre credință. Pe rețelele sociale au apărut în rochii albe, cântând piese cu tematică spirituală și vorbind despre apropierea lor de Dumnezeu. În 2023, gemenele au atras atenția și după ce au fost filmate într-un parc pentru copii din New York, unde au dansat și au vorbit despre Iisus. Potrivit presei americane, mai mulți părinți s-au arătat deranjați de comportamentul lor.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
valentina pelinel cristi borcea colaj instagram jpg
elena udrea
Dana Nălbaru  jpg
Ian gest uluitor  jpg
tavi colen si mario
Raluka  jpg
valentin sanfira (2) jpg
horoscop financiar
image
image