Hienă de la «Animal X» s-a însurat în secret! Primele imagini
Tace şi face. Asta e deviza după care se ghidează simpaticul solist Şerban Copoţ, pe care în prezent îl vedeţi la “Te cunosc de undeva” (Antena 1). Click! a aflat că acesta s-a însurat în mare secret, la sfârşitul lunii martie, iar familiile mirilor au aflat abia ulterior despre marele pas.
În lumea pestriţă a showbiz-ului, în care vedetele fac din nunţile lor un spectacol colorat şi grandios, există şi VIP-uri pentru care discreţia e cuvântul de ordine.
În această categorie îl putem încadra de azi şi pe Şerban Copoţ (34 de ani), artistul care s-a lansat în trupa “Animal X”, şi care azi a devenit vedetă TV, activist ecologist convins (n.r. - în 2006 a înfiinţat Asociaţia Generaţia Verde) şi scriitor de cărţi pentru copii.
Click! a aflat că Şerban şi Roxana, femeia cu care are o relaţie de 10 ani, au mers la starea civilă în luna martie, iar de faţă nu au fost decât băieţelul lor, Tudor (4 ani), şi doi prieteni pe post de martori.
“Plănuiam acest pas încă de anul trecut, iar la sfârşitul lunii martie am devenit, cu acte, soţ şi soţie. Am luat decizia pentru că urma să-l dăm pe cel mic la grădiniţă şi voiam ca mama şi tata să aibă acelaşi nume de familie”, a declarat solistul pentru Click! Atât de bine au păstrat secretul, încât nici măcar familiile lor nu s-au prins şi au aflat abia ulterior despre căsătorie.
În 1997 a înfiinţat «Animal X»
Pe Şerban Copoţ (Hienă) parcă îl vedem de-o viaţă la TV, iar asta pentru că în 1997, alături de colegii Vierme şi Şopârlă, a înfiinţat trupa dance “Animal X”. Formaţia are 8 albume la activ şi este prima din ţară care a fost premiată la MTV Europe Music Awards. În 2005, băieţii au mai cooptat 3 instrumentişti, însă cinci ani mai târziu trupa începe să se destrame prin plecarea lui Şopârlă.