Imaginile durerii: Mihaela Rădulescu, răpusă de durere la înmormântarea mamei sale. Nu a putut privi când sicriul a fost coborât în groapă și s-a întors cu spatele
Familia Mihaelei Rădulescu trece prin momente de profundă durere. Apropiații și prietenii își iau rămas-bun de la Marilena Țiganu, care s-a stins din viață pe 19 decembrie 2025. Vizibil afectată, Mihaela Rădulescu a ajuns la capela din Snagov cu pași grei și sufletul sfâșiat de durere. Vedeta a coborât din mașină și s-a întâlnit cu cei prezenți, într-o atmosferă sobră și apăsătoare. Vă prezentăm primele imagini în exclusivitate cu Mihaela Rădulescu și momentele pline de emoție trăite la capelă, dar și de la cimitirul în care Marilena Țiganu își va dormi somnul de veci.





























Mihaela Rădulescu a traversat un an cumplit, marcat de două pierderi dureroase. În urmă cu aproximativ cinci luni, partenerul de viață, Felix Baumgartner, a murit într-un accident de parapantă petrecut în timpul unei vacanțe în Italia. Trăiau o poveste de iubire unică și frumoasă, iar evenimentul nefericit a marcat-o pe Mihaela Rădulescu.
Mihaela Rădulescu a ajuns la capela din Snagov
Ulterior, vedeta a fost lovită de o nouă tragedie: moartea mamei sale, Marilena Țiganu, profesoară de limba și literatura română la Piatra Neamț și o prezență discretă în viața publică. Aceasta era internată la Spitalul Elias din Capitală, din cauza problemelor de sănătate cu care se confrunta. Mihaela Rădulescu a avut o relație extrem de apropiată cu cea care i-a dati viață, și de care a avut grijă după moartea tatălui. Dubla pierdere este greu de imaginat, însă Mihaela Rădulescu încearcă să-și păstreze tăria în aceste momente.
Trupul neînsuflețit al Marilenei Țiganu a fost depus la Capela Snagov, unde apropiații au venit astăzi, 21 decembrie 2025, pentru a-i aduce un ultim omagiu. Aceasta a fost înmormântată în Cimitirul din Izvorani, alături de soțul său, Florin Țiganu, care s-a stins din viață în anul 2014.
Mihaela Rădulescu, susținută de familie și de prieteni
Vizibil îndurerată, Mihaela Rădulescu și-a făcut apariția la Capela Snagov, purtând o ținută sobră, dar elegantă, compusă dintr-un palton lung negru, purtat peste o ținută monocromă, în aceeași nuanță.
Vedeta a fost întâmpinată de fratele său și de soția acestuia, precum și de colegul său de breaslă, Cristi Bozgan, cunoscut publicului larg pentru apariția în emisiunea „Ferma” de la Pro TV, în prezent actor în serialul „Clanul”, difuzat de același post. Ulterior, Mihaela Rădulescu a salutat persoanele prezente.
Marilena Țiganu a fost înmormântată alături de soțul ei
Marilena Țiganu a fost înmormântată în urmă cu câteva clipe, după cum puteți observa în imaginile pe care vi le-am prezentat anterior. Familia și apropiații, răpuși de durere, au privit cum sicriul este coborât în groapă, mai puțin Mihaela Rădulescu, cea care a ales să se întoarcă cu spatele. Cu inima frântă, vedeta nu a putut privi scenele dureroase și marcante.



































