Imensa bucurie a lui Mihai Albu, după căsătorie: „Așa a decis”. Cum se înțelege cu fiica soției și de ce au amânat luna de miere?
Designerul de încălțăminte Mihai Albu (62 de ani), care recent a renunțat din nou la burlăcie, la 12 ani de la divorțul de Iulia Albu, ne-a povestit, exclusiv pentru Click!, despre viața de după căsătorie. Casa e plină, căci și Mikaela, unica lui fiică, s-a mutat cu ei.






A amânat luna de miere cu soția-medic: „Elena are programate operații”
Dsignerul de încălțăminte Mihai Albu a amânat luna de miere. Soția lui, Elena Albu, medic cardiolog, de profesie, a revenit la spital, chiar la o zi de la nuntă:
„Nu avem timp, în această perioadă, de luna de miere, dar o să plecăm, câteva zile, pe aici, prin țară, cel mai probabil la munte. Elena a avut programate câteva operații, nu-și poate lua liber acum. Este dedicată meseriei, are pacienții ei, de care are mare grijă”, spune Mihai Albu, exclusiv pentru Click!
Marea lui bucurie: „Mikaela s-a mutat la noi”
Marea bucurie a lui Mihai Albu, care anul trecut a fost diagnosticat cu o boală gravă, cancer, e că Mikaela, fiica lui și a Iuliei Albu, îi este aproape, un real sprijin:
„Mika stă la noi, de vreo două săptămâni, așa și-a dorit, să se mute, cu mine, cu Elena și cu fiica soției, cu ambele se înțelege foarte bine. De la noi, ea pleacă și la școală. Nu vă imaginați cât sunt de fericit că Mika stă acum cu mine, am văzut-o atât de puțin, când era mică, după divorțul de mama ei.
Mika a vrut să vină la cununia și la nunta noastră, nu i-am impus. Și mama ei,Iulia Albu, a fost de acord, nu s-a pus contră. Fetei mele i-a plăcut la petrecere, s-a simțit bine. De altfel, a fost o organizare perfectă, totul a ieșit așa cum am visat și cum ne-am dorit. Musafirii au plecat în zori. A fost ca o petrecere în familie, cu oameni dragi”, a mai menționat Mihai Albu, exclusiv pentru Click!
O ajută pe fiica soției, la lecții: „E un copil bun”
Mihai Albu ne-a vorbit la superlativ și despre fiica soției lui, o fetiță tare cuminte și silitoare:
„Fetița Elenei este elevă în clasa a treia. Îmi este tare drag de ea, este tot ca o fiică, o mai ajut la lecții, am grijă să nu-i lipsească nimic. E un copil bun, respectuos, ascultător, silitor. A fost și ea la cununia civilă, a îmbrăcat o rochiță superbă, s-a asortat cu mama ei, la ținută. E casa plină acum de bucurie, am fetele și soția. Toți îmi umplu sufletul de bucurie”.
Ce urare i-a făcut Iulia Albu, după nuntă
La câteva zile după nuntă, Iulia Albu, fosta soție, i-a urat public o căsnicie fericită, prin intermediul conturilor sociale:
„Casă de piatră, Mihai și Elena! Mikaela nu avea cum să lipsească de la acest eveniment. Vă las aici câteva cadre surprinse, o surpriză foarte frumoasă și neașteptată”, a scris Iulia Albu, pe pagina sa de Instagram.
Mihai Albu nu a dorit însă să intre în jocul Iuliei Albu, știut fiind faptul că ei sunt de peste zece ani într-un război al declarațiilor:
„Nu am nimic de comentat, referitor la urările ei de nuntă”, a mai menționat vestitul designer, exclusiv pentru Click!



































