Începe «Splash! Vedete la apă»!
Săptămâni întregi de antrenamente, răni şi frici învinse, totul pentru cele mai spectaculoase salturi de la platformele de 3,5,7 şi 10 metri ale Bazinului Olimpic de la Bacău. Aşteptarea a luat sfârşit! Joi şi vineri începe «Splash! Vedete la apă».
Diana Dumitrescu, Flavia, Sylvia, Roxana Ciuhulescu, Cezar Ouatu, Liviu Vârciu, Șerban Copoț și Antonio Dos Santos sunt primele 8 vedete care deschid noul sezon al emisiunii «Splash! Vedete la apă», programat pe 23 și 24 iulie, de la ora 20.30, la Antena 1. Vedetele încearcă să-şi învingă temerile legate de apă şi înălţime în scop umanitar. Ele luptă de dragul unor fetiţe, Marina (9ani) şi Andreea Sandu (12 ani), două mici campioane la sărituri în apă care îşi doresc să facă performanţă. Trofeul „Splash!”, în valoare de 3.000 de euro, acordat câștigătorului, le va fi donat acestor două fetițe.
Juriul «Splash! Vedete la apă» va puncta curajul, impresia artistică şi tehnica
Concurenții vor fi jurizați de Cosmin Seleși, care va puncta curajul, Ozana Barabancea, care va acorda note pentru impresia artistică, și multipul campion național și balcanic la sărituri în apă Cătălin Preda, care va puncta prestația vedetelor din punct de vedere tehnic. În urma notelor acordate de cei trei jurați și de voturile publicului prezent la Bazinul Olimpic din Bacău, doar trei dintre cei opt concurenți se vor califica în semifinalele «Splash! Vedete la apă».
«Splash! Vedete la apă»: Cine i-a antrenat pe concurenţi
Patru campioni naționali și internaționali ai săriturilor în apă au transformat vedetele în săritori profesioniști, în acest sezon. Aceștia sunt Clara Gherase, Claudia Tiu, Bogdan “Bobo” Ioniță și Adrian Cherciu.
«Splash! Vedete la apă»: Pepe, prezentator
Show-ul va fi prezentat de Alina Pușcaș, Diana Munteanu și Pepe, iar momentele umoristice vor fi asigurate de Romică Țociu și Cornel Palade.