INTERVIU cu Diana Bart, înainte de a doua naștere: «Maira vorbește des cu surioara ei»

Ultima actualizare:
Diana Bart și Mihai Dumitrescu se cunosc din 2014, iar din primăvara lui 2017 sunt soț și soție. Fiica lor, Maira, tocmai a împlinit trei anișori la 20 mai 2020
Diana Bart și Mihai Dumitrescu se cunosc din 2014, iar din primăvara lui 2017 sunt soț și soție. Fiica lor, Maira, tocmai a împlinit trei anișori la 20 mai 2020

Pandemia a prins-o pe Diana Bart într-o perioadă în care avea mare nevoie de o pauză. Pentru că prezentatoarea emisiunii “Flash Monden” de la Prima TV mai are nițel și naște cel de-la doilea copil. Diana va avea tot o fetiță, care se va naște peste o lună și jumătate. Cu toate că nu se știe încă ce se va întâmpla cu reluarea filmărilor pentru show-ul a cărui gazdă este împreună cu Alexandru Cosntantin, Diana speră să revină repede pe micile ecrane după naștere, așa cum a procedat și acum trei ani, după ce a născut-o pe Maira.

De aproape trei luni Diana Bart este în vacanță, dar nu stă degeaba o secundă. A povestit într-un interviu pentru Click! TV, cel mai citit și îndrăgit ghid tv din România, tot ce face. Se ocupă atât de revenirea pe micul ecran, cât și de proiectele personale. Deși însărcinată în șapte luni și jumătate, Diana este foarte activă. Ne-a mărturisit cum a petrecut perioada aceasta, cum a resimțit pandemia cu coronavirus, dar și ce emoții o încearcă pentru a doua naștere.

  • Ai avut ceva dificultăți la prima sacrină. Acum ai mai mari emoții?

Da, mi-a părut rău că nu am reușit s-o nasc pe Maira natural, după 13 ore de travaliu, dar am învățat să accept lucrurile așa cum se întâmplă. Acum nu-mi creez nici un scenariu, știu doar că totul va fi bine, în final, indiferent de orice situație apărută.

  • Pentru prima fetiță mi-ai spus că soțul tău a ales numele. Pentru cel de-al doilea copil, care înțeleg că e tot fată, cine a făcut alegerea?

Maira este numele ales de Mihai, care ne-a plăcut foarte mult și l-am simțit din prima. Chiar am dezbatut recent listele fiecăruia dintre noi cu numele, de data asta și cu surioara la masă, dar încă n-am ajuns la o concluzie.

Diana Bart: «Știu că totul va fi bine»

Diana Bart apare din nou pe coperta celui mai îndrăgit ghid tv din România, Click! TV, ediția din 5 iunie. Revista Click! TV se distribuie gratis, în fiecare vineri, împreună cu ziarul Click!
Diana Bart apare din nou pe coperta celui mai îndrăgit ghid tv din România, Click! TV, ediția din 5 iunie. Revista Click! TV se distribuie gratis, în fiecare vineri, împreună cu ziarul Click!
  • Știu că te bucuri să ai două fete, dar mai știu și că Mihai și-ar fi dorit mult un băiat. E prea devreme să te întreb dacă mai încercați până iese și ce vrea el?

Mihai e tot mai mândru cu “fetele lui tata”. I-ar fi plăcut și experiența cu un băiat, să aibă cu cine merge la meciuri, dar i-a trecut, văd.

  • Cum a primit Maira vestea că va avea o surioară?

Maira iubește mult copiii și, după toate poveștile pe care i le-am citit cu frățiori, și după toți bebelușii pe care-i are, e foarte nerăbdătoare să-și cunoască surioara, vorbește des cu ea și o întreabă când vine.

  • Știu că o dată cu mărirea familiei v-ați mutat și într-o casă nouă, mai mare.

Da, ne-am dorit și era necesara o locuință mai mare, chiar acum suntem pe ultima suta de metri cu mutatul, bebelușa va veni în casa nouă.

  • Fetițele vor avea camere separate?

Nu, nu vreau să le separ, pentru că-mi doresc să le apropii cât mai mult, să aibă o siguranță și o relaxare că sunt împreună zi și noapte. Dar, normal, fiecare cu pătuțul ei, cu dulapul ei, cu biroul ei...

Diana Bart: «Sper ca în curând să revenim pe sticlă»

Diana Bart este însărcinată în șapte luni și jumătate și va naște tot o fetiță. Fiica cea mare, Maira, a împlinit la  20 mai 3 anișori
Diana Bart este însărcinată în șapte luni și jumătate și va naște tot o fetiță. Fiica cea mare, Maira, a împlinit la 20 mai 3 anișori
  • Care e acum rutina zilelor tale de mămică?

E mai complexă în plan familial, acum că mă ocup exclusiv de Maira, dar în curând o să revină Alexandra, prietena Mairei, cea care mă ajuta câteva ore pe zi, în timpul săptămânii cu ea, pentru plimbări, ieșit afară și alte activități. În plus, curățenie, gătit în fiecare zi, dar și proiectele pe care le desfășor online, îmi ocupă tot timpul.

  • Și cum crezi că va fi după naștere?

Un pic și mai greu, clar, dar fericirea este imensă, așa că merită toate eforturile. Iar o organizare mai coerentă, o echilibrare mentală, odihna și stilul de viață sănătos ajută să trecem mai ușor peste perioadele solicitante.

  • Dar spuneai că ai vrea să revii destul de repede în acțiune, la filmări?

Da, îmi doresc asta, pentru că nu vreau să mă rup nici de carieră. În cazul Mairei, la 3 luni după naștere, m-am reîntors la filmări. În cea mai mare parte a timpului, o luam cu mine, iar asta a ajutat-o și m-a ajutat și pe mine foarte mult.

Diana Bart: «Mi-ar plăcea să trecem la un nivel superior»


    Diana Bart este însărcinată în șapte luni și jumătate și va naște tot o fetiță. Fiica cea mare, Maira, a împlinit la  20 mai 3 anișorifoto: OK! Magazine
Diana Bart este însărcinată în șapte luni și jumătate și va naște tot o fetiță. Fiica cea mare, Maira, a împlinit la 20 mai 3 anișorifoto: OK! Magazine

N-ai vrea mai bine o pauză în carieră, nu te-ai gândit deloc la asta?

Dacă voi fi depășită de situație, clar nu vreau să-mi pericliteaz sănătatea, voi lua o pauză. Niciodată nu strică asta, apoi poți să revii într-o formulă reîmprospatată.

  • Mai ales că știu că în afară de televiziune ai și alte proiecte din care ai dezvoltat un business. Nu-i așa? Spune-ne tu mai multe despre asta.

Da, am creat un concept culinar, “B'art of cooking”, pe rețetele de socializare, dar și blogul www.dianabart.ro. Aici îmi doresc foarte mult să împărtășesc tot ceea ce fac eu în fiecare zi în domeniul gastronomic, să împletesc totul și cu idei utile și sănătoase despre viață. Am ajuns la o comunitate de femei și mămici destul de mare, într-un timp foarte scurt, o creștere organică, naturală, cu un feedback foarte bun, care mă bucură nespus. Vreau să duc proiectul acesta tot mai sus, acum lucrez cu o firmă de design și pentru implementarea lui. Dar clar, la tv nu voi renunța, ba chiar proiectez să transpun proiectul meu, “B'art of cooking”, într-o emisiune televizată.

Diana Bart este pasionată de gătit și speră să aibă un cooking show și la tv

  • Cum te-a afectat pandemia și ce te-a impresionat cel mai mult la ce s-a întâmplat în țară în ultimele luni?

Nu pot spune că m-a afectat, a fost o perioadă relativ scurtă, de două luni, în care am luat o pauză profesională. Sper ca în curând să revenim pe sticlă, să mai prind măcar o lună până nasc. Iar în plan personal, mulțumim lui Dumnezeu că ne-am protejat, am stat acasă, astfel n-am fost afectați.

  • Și care crezi tu că sunt aspectele pozitive pe care ar trebui să le desprindem de aici?

Mi-ar plăcea ca, o dată cu această pandemie, să trecem la un nivel superior de conștientizare. Să fim mai precauți, mai atenți cu sănătatea noastră și mai buni cu cei din jur.

Diana Bart: «Mai am o meserie despre care nu mulți știu»

Primele imagini cu Diana Bart însărcinată! A dezvăluit numele şi sexul celui de-al doilea copil

Diana Bart ia cursuri de gătit. Uite câte ponturi a aflat!

Ce sexy! Diana Bart este pentru prima dată Crăciuniță

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
banner viorel lis png
banner tavi clonda png
Banner Gabriela Lucuțar
banner andreea Bălan png
megan fox gravida jpg
banner Georgica Cornu
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net