Ion Dichiseanu, primele declarații după externare. Actorul își serbează onomastica de Sfântul Ion

Ultima actualizare:

    În octombrie, Ion Dichiseanu, surprins alături de nepoțică, de fosta soție, Simona Florescu, și de fiica lor, Ioanafoto: BLITZ
În octombrie, Ion Dichiseanu, surprins alături de nepoțică, de fosta soție, Simona Florescu, și de fiica lor, Ioanafoto: BLITZ

Externat luni după amiază, după ce a petrecut două săptămîni în Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, Ion Dichiseanu (87 de ani) a făcut astăzi primele declarații. Actorul este acasă, se simte bine și se află în grija familei, iar mâine se va sărbători de Sfântul Ion.

”Eu aștept Sfântul Ion de anul viitor. Vreau să mulțumesc oamenilor care mi-au trimis mesaje, începând cu cei din Buenos Aires și terminând cu România. Mulțumesc și domnului Arafat, care e un om deosebit, medicilor, asistenților care au avut mare grijă de mine. Eu cred în Dumnezeu, care mi-a dat puterea să rezist. Nu am avut Covid, Doamne ferește! Nu am eu treabă cu Covidul, această fiară care a ucis omenirea. Sunt în covalescență, au grijă copiii de mine. Intru ușor în normal”, a declarat actorul, intrând în direct prin telefon, la emisiunea lui Cătălin Măruță, de la Pro TV. Ion Dichiseanu (86 de ani) a fost externat din spital luni după-amiază, după ce a reușit să se recupereze în urma unei pneumonii severe, pe fondul imunități scăzute datorate vârstei. Când a fost internat, Dichi avea saturația de oxigen foarte mică și a fost intubat. Medicii consideră că recuperarea a fost una miraculoasă, având în vedere vârstă înaintată.

Citește și:

Ion Dichiseanu a fost externat. Ce spun medicii despre starea de sănătate actorului

EXCLUSIV Ion Dichiseanu, tot cu fosta soție și la 12 ani de la divorț. Ce spune actorul despre relația cu Simona Florescu



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
VIDEO 2026 03 25 09 45 34 mp4 thumbnail png
index (41) webp
9 michael jackson shutterstock 244216060 jpg jpeg
banner andreea popescu jpg
babasha jpg
rares cojoc andreea popescu instagram jpg
Andra, foto Instagram jpg
image
image