Irina Loghin a revenit pe scenă, după decesul soțului: „Muzica îi alină suferința”. E topită după nepoțică: „Mă face să zâmbesc!”
La două luni, după drama suferită, decesul soțului, solista Irina Loghin (86 de ani) a revenit în lumina reflectoarelor, numele ei figurând și pe afișul Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia". Este așteptată pe scenă, pe 29 august 2025, alături de alți artiști de calibru. Elena Merișoreanu, și ea invitată la Mamaia Folclor, o va susține din culise pe buna prietenă. Exclusiv pentru Click!, aceasta ne-a vorbit la superlativ despre Irina Loghin, „regina muzicii populare românești”.





Recital de excepție, la Mamaia Folclor, pe 29 august 2025. Ce vedete de top figurează pe afiș
Nume mari se vor reuni, la Mamaia Folclor, eveniment care se va desfășura, în perioada 27-29 august, în Piațeta Perla, din stațiunea de la malul mării. Pe Irina Loghin și pe alți artiști ai „Epocii de Aur” îi veți vedea într-un recital de excepție, pe 29 august 2025. Elena Merișoreanu, și ea invitată, ne-a vorbit despre acest eveniment cu tradiție:
„Vom fi pe scenă mai mulți artiști, trecuți de 70 de ani, seara de spectacol se va numi „nume de legendă”, cu seniorii muzicii populare. Vor cânta Irina Loghin, Mioara Velicu, Laura Lavric, Gheorghe Turda, dar și alții”.
Prețul unui bilet este cuprins între 20 și 100 de lei, cu reducere pentru elevi, studenți și pensionari.
Elena Merișoreanu, despre Irina Loghin: „De când o știu și-a pus sufletul în muzică”
Elena Merișoreanu îi va fi alături solistei Irina Loghin, pe care o admiră de peste 50 de ani:
„De când o știu, de la debut, Irina Loghin și-a pus sufletul în tot, în muzică, în familie, în prietenii. Este o legendă a muzicii populare, a revenit pe scenă, după marea suferință, pierderea soțului, pentru că muzica îi alină durerea. Și la vârsta aceasta o ține vocea, cântă excepțional, e o reală plăcere să o asculți.
Irina mi-a vorbit adesea despre nepoțică, mi-a zis că este marea ei bucurie și că îi dă sănătate și putere numai când o vede. O voi susține pe Irina Loghin, din culise. Voi fi alături de ea”, ne-a declarat Elena Merișoreanu, exclusiv pentru Click!
Irina Loghin este topită după nepoțica ei: „Te face să uiți de necazuri!”
De altfel, marea iubitoare de folclor Irina Loghin a postat recent câteva videoclipuri și fotografii, alături de nepoțica ei, fiica Irinucăi, exprimându-și în același timp și dragostea pentru micuța cu chip de păpușă:
„Ea mă face să uit de tot ce e rău și să zâmbesc. Cele mai frumoase momente sunt alături de nepoțica mea! Am gătit împreună omletă! Ce bine este atunci când ai aproape un îngeraș care te face să uiți de necazuri!”.

































