Îţi mai aduci aminte de Pistruiatul? Cum arată la 57 de ani
Anul acesta s-au împlinit 33 de ani de la debutul pe micile ecrane ale serialului „Pistruiatul”. Alături de Sergiu Nicolaescu, în producţia regizată de Francisc Munteanu, rolul principal al băiatului pistruiat a fost interpretat de Costel Băloiu care, pe 17 mai, a împlinit 57 de ani.
Costel Băloiu s-a născut în 1959, în București, şi a devenit celebru încă de la 14 ani. Centrala Română de film, în colaborare cu Televiziunea Română, căutau băieţi cu vârste cuprinse între 11-13 ani pentru realizarea primului serial color de televiziune.
Costel se potrivea ca o mănuşă cu rolul din film, însă la preselecţie au venit peste 6.500 de copii din Bucureşti şi alţi 3.500 din provincie. Costel a crezut că nu are nicio şansă atunci când a văzut miile de băieţi veniţi la preselecţii. Peste câteva săptămâni, directoarea şcolii unde învăţa l-a chemat la cancelarie. A mărturist căs-a dus cu teamă, însă a avut o surpriză, căci doamna de la preselecţie, secretara de platou, venise să-l învoiască de la ore, ca să dea o probă. În 1974, a început difuzarea filmului la TV, iar un an mai tarziu, Costel lucra deja la „Roşcovanul”, film regizat de acelaşi regizor Francisc Munteanu. Ultima oară a apărut pe marile ecrane în anul 1993 interpretând rolul unui şofer de taxi în “Liceenii în alertă”. De-atunci nu s-a mai auzit de el în lumea filmului. A devenit şofer de taxi şi, în urmă cu câţiva ani, a plecat din ţară.