Iustina și Cornel de la „Insula Iubirii”, în culmea fericirii. Cei doi și-au botezat fetița. Cu cine seamănă micuța?
După ce la sfârșitul lunii octombrie au devenit părinți, acum, Iustina și Cornel Luchian de la „Insula Iubirii” au avut parte de un alt eveniment important în viața lor. Vineri, 27 decembrie 2024, cei doi și-au creștinat fetița, pe Ivana Nectaria.
Pe data de 29 octombrie 2024, Iustina, fosta concurentă din sezonul 8 al emisiunii „Insula Iubirii”, a adus pe lume primul ei copil, o fetiță perfect sănătoasă. De celalată parte, dacă ea a devenit mămică pentru prima dată, partenerul ei de viață, Cornel Luchian, a devenit tată pentru a cincea oară, căci acesta mai are patru copii din relația anterioară. În urmă cu o zi, cei doi și-au botezat fetița, pe Ivana Nectaria.
Micuța a fost îmbrăcată în această zi importantă în alb, iar Iustina a publicat imagini pe rețelele de socializare de la fericitul eveniment. Ca și până acum, cei doi nu au arătat chipul fetiței lor, însă fosta concurentă de la „Insula Iubirii” a spus cu cine seamănă copila. Potrivit spuselor ei, cea mică seamănă leit cu tăticul ei, Cornel.
Iustina și Cornel, 2 ani de când sunt împreună
Iustina și Cornel Luchian au devenit atracția telespectatorilor pe tot parcursul emisiunii „Insula Iubirii”, de la Antena 1. Șatena și actualul ei soț au trecut cel mai important test al relației lor. Iustina a aflat că este însărcinată în timp ce se afla în Thailanda, iar după emisiune cei doi s-ar fi căsătorit în vara acestui an. Deși o mare parte dintre telespectatori au crezut că până la finalul emisiunii cei doi se vor despărți, destinul i-a adus într-un alt punct al vieții, unul cu totul special.
De asemenea, tot recent, cei doi au împlinit doi ani de relație, ocazie cu care Iustina i-a făcut o declarație de dragoste partenerului ei de viață: „Seara trecută a fost despre noi. 2 ani de când am apărut unul în viața altuia și am început să scriem cea mai frumoasă poveste împreună”, a scris Iustina Loghin, pe pagina sa personală de Instagram.