Kamara și Oana, uniți de suferința pentru Leon! Băiețelul a suferit o nouă operație complicată, în Spania

Ultima actualizare:

    Micuțul Leon, alături de părinții luifoto: Facebook
Micuțul Leon, alături de părinții luifoto: Facebook

Artistul Kamara (45 ani) a trecut prin noi emoții pentru fiul său, Leon (6 ani), în cursul zilei de marți! Micuțul a suferit o nouă intervenție chirurgicală la o clinică din Spania, acolo unde merge frecvent. De această dată, Leon a fost supus unei operație de miotenofasciotomie și a fost însoțit de ambii părinți la spital. Leon s-a născut un luptător. Copilul este în afara oricărui pericol și se simte bine acum.

Fiul lui Kamara suferă de o formă de paralizie cerebrală, fiind diagnosticat la scurt timp de la naștere cu tetrapareză spastică. De atunci, Kamara se zbate să îl ducă pe Leon la cei mai buni medici și să strângă bani pentru toate intervențiile necesare care îi asigură confort lui Leon, dar care și costă toate, adunate, în jur de 100.000 euro. Pentru operație de la Barcelona, părinții lui Leon au avut nevoie de nici mai mult nici mai puțin de 10.000 de euro.

"La fiecare puseu de creștere el are nevoie de această operație"

"Suntem acum în Spania, la Barcelona, Leon tocmai acum a intrat în operație și așteptăm să iasă. Suntem bine! Așteptăm să vedem ce se întâmplă. Am venit să facem o operație de miotenofasciotomie cu doctorul Igor Nazarov, care l-a operat și anul trecut, pentru că la fiecare puseu de creștere el are nevoie de această operație să îl ajute să îi întindă mușchii, altfel i se pot strâmba oasele, asta e ideea", ne-a declarat Kamara marți, imediat după ce fiul său curajos a intrat în sala de intervenții chirurgicale. 

Operația a costat 10.000 de euro

"Tocmai ce a ieșit Leon din operație, totul e în regulă. A ieșit din operație, a stat puțin mai plângăcios o oră, dar acum e bine, este sub sedativ, manâncă, totul e în regulă, mulțumim lui Dumnezeu", și ne întoarcem joi pe zi. Așteptăm să fie evaluarea doctorului, să ne spună și după operație cum este și cum a decurs totul și mulțumim lui Dumnezeu că a ieșit bine dar și tuturor celor care ne-au susținut atât în etapa asta, dar și în precedentele etape. Să ne fie bine tuturor și mai ales lui Leon, în cazul de față, care are mare nevoie de susținere în continuare. E un băiețel extraordinar! Bineînțeles, și eu și Oana, mama lui Leon, suntem amândoi în Spania cu el, alături de el, și facem tot ce se poate ca el să fie bine", a declarat Kamara pentru Click!

Această operație la care a fost supus micul Leon, în cursul zilei de marți în Spania i-a costat 10.000 de euro pe părinții lui, asta însemnând intervenția în sine, cu tot cu recuperare, transport, cazare și medicamentație.

Leon ar fi făcut o criză de epilepsie

Oana, fosta soție a lui Kamara, a povestit într-un interviu pentru emisiunea Exclusiv VIP, prezentată de Cristi Brancu la Prima TV, că a trecut cu fiul ei prin clipe groaznice și bănuiește că micuțul ar fi avut o criză de epilepsie. “Nu știu dacă să o numesc epilepsie, facem în continuare analize, investigații, mai trebuie să mergem peste o lună la control. A fost oricum groaznic! A debutat în somn, i se mișca gura incontrolabil și era absent. L-am strigat, nu răspundea, și apoi i-a luat un timp să vorbească. L-am pus să zică “Mama” și a spus doar “ma” atât. M-am speriat foarte tare, nu a mai făcut așa ceva! Și atunci am sunat la ambulanță și am stat  multe ore prin spitale!”, a spus Oana în interviul pentru Prima TV.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner Iulia Albu
image png
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net