La 18 ani, o solistă de la noi se mărită cu iubitul de 21: "A zis DA"

Ultima actualizare:

    După doi ani de relaţie, Vlad a cerut-o în căsătorie pe iubita luiSursă foto: oneband.ro
După doi ani de relaţie, Vlad a cerut-o în căsătorie pe iubita luiSursă foto: oneband.ro

Cristina Ciobănaşu şi iubitul ei, Vlad Gherman, s-au gândit să-şi pună pirostriile.

Nici nu a împlinit bine 18 ani, că deja se gândeşte la măritiş. Spre dezamăgirea admiratorilor. Vlad a cerut-o pe iubita lui în căsătorie chiar în ziua în care ea a împlinit 18 ani, iar răspunsul l-a adus în culmea fercirii.

Totul a fost foarte bine pus la punct, iar emoţiile i-au copleşit pe amândoi, după cum Vlad a povestit pe blogul lui. Cererea a avut loc într-un restaurant, acolo unde solistul închiriase o masă pentru acest eveniment.

Emoţiile au fost enorme de ambele părţi, dar a meritat
Emoţiile au fost enorme de ambele părţi, dar a meritat

"Ospătarul i-a pus tortul în faţă, iar Criss a rămas blocată cu faţa în farfurie. A început să râdă iar după câteva secunde i-au curs lacrimile. Pe farfurie scria “Merry me” în loc de “Marry me” şi ne-am gândit că până şi bucătarul s-a emotionat atunci când a ştiut că pregăteşte farfuria pentru un aşa eveniment! Am zâmbit şi eu, mi-au dat lacrimile şi m-am ridicat de la masa pentru ca totul să fie ca la carte. Am întrebat-o dacă nu i se pare că prenumele ei se potriveşte mai bine cu numele meu, am scos cutia cu inelul, am întrebat-o dacă vrea să fie soţia mea şi după ce şi-a stăpânit cu greu lacrimile a zis DAAA!!!!!!", a scris acesta.

Cristina şi Vlad sunt pregătiţi de căsătorie
Cristina şi Vlad sunt pregătiţi de căsătorie

Nu pot sa spun ca am plans amandoi vreo 10 minute. Dupa cele 10 minute Criss a mai plans 2 ore si spunea “Nu cred! Nu cred…Nu pot sa cred ca m-ai cerut de sotie!” A fost emotionant si nu pot sa spun decat ca… sunt extrem de fericit!!! Probabil va intrebati cand facem nunta! Raspunsul e: peste cativa ani! Acum vrem sa ne ocupam de scoala, cariere si daca totul o sa decurga bine nunta va veni si ea mai repede. Pana atunci ne bucuram de acest moment si aceasta promisiune pe care i-am facut-o! O iubesc si imi doresc sa fim fericiti toata viata", a încheiat Vlad.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
nicu jpg
banner laurentiu cazan png
image png
banner lena enache png
image png
Andrei Bănuță este un artist foarte muncitor și ambițios la cei 25 de ani ai săi
image
actualitate.net
image
actualitate.net