La 51 de ani, Ileana Badiu a suferit o operație complicată. Ce interdicții are de la medic: „Trebuie să mă readaptez să vorbesc, să respir!”
Vedeta tv Ileana Badiu (51 de ani) a suferit recent o operație la plămâni, în prezent aflându-se în recuperare medicală. Ea a povestit prin ce trece, în această perioadă, în care are o listă întreagă de interdicții.







Ileana Badiu: „Încep să fiu mai bine”
După ce a trecut printr-o operație complicată, Ileana Badiu a dorit să tragă un semnal de alarmă, menționând că leziunea la plămâni a fost depistată de medici în urma unor controale de rutină, pe care le face periodic, de când se află la menopauză:
„Important e că încep să fiu mai bine, m-am fardat, coafat, cum am învățat singură, pentru că astăzi ies din casă prima oară după două săptămâni.
Am trecut și printr-o intervenție chirurgicală extrem de dificilă. Intervenția aceasta chirurgicală nu a fost o urgență, a fost o alegere, o intervenție planificată. Asta s-a întâmplat pentru că, ducându-mă să fac controale regulate, acum un an și ceva am făcut un CT, care trebuia să fie doar în zona ovarelor și a stomacului, fără vreun motiv, ci face parte din protocolul femeilor care se află în menopauză.
„Nu am voie să fac sport două luni, trebuie să mă readaptez să vorbesc, să respir!”
Cu această ocazie am aflat că la plămâni există o leziune care nu punea niciun fel de probleme, dar mergând și investigând am înțeles că, dacă e ceva acolo, trebuie scos. Am decis să fac această intervenție care, repet, nu este foarte ușoară.
Mă felicit că am făcut asta. Ce voiam să vă spun că, din păcate, de la o vârstă este foarte bine să ne căutăm. E mult mai important să previi, decât să tratezi. Acesta este motivul pentru care am dispărut pentru că trebuie să mă refac, iar recuperarea e dificilă. Trebuie să mă readaptez să vorbesc, să respir. Nu am voie să fac sport două luni”, a spus Ileana Badiu, pe conturile sociale.
Urmează sfatul medicului: „Fac zilnic plimbări prin parc”
După această intervenție chirurgicală, Ileana Badiu are interzis la sala de sport:
„Nu mai am voie sport, trebuie să fac cam 7.000 de pași zilnic, pe stradă, prin parc, să ajung chiar și la 10.000 de pași zilnic. Trebuie să o iau mai moale, mai ușor cu toate, e greu, perioada asta, eu fiind o persoană mai agitată, care nu stă locului. Muncesc de acasă, ceea ce este bine”, a mai completat ea, pe contul personal de Instagram.
Drama vedetei tv: „Am pierdut 8 sarcini”
Înainte de a se bucura de venirea pe lume a fiului său, Ileana Badiu a pierdut mai multe sarcini. Ea a vorbit despre drama prin care a trecut:
„Am pierdut multe sarcini, opt mai exact. Am fost într-un bruiaj hormonal, dar nimic din aceste lucruri nu m-au doborât.
Sasha a fost o minune, care s-a întâmplat și s-a întâmplat într-un mod foarte mistic, aș zice. Înainte să mă căsătoresc cu Cătălin, am fost în Germania, la o mare clinică specializată pe infertilitate, unde mi s-a făcut o investigație și mi s-a dat verdictul că este imposibil. Trebuia să mă obișnuiesc cu ideea că nu pot avea un copil și să mă orientez pe ce aș putea să fac, și anume să înfiez”, a dezvăluit Ileana Badiu, la „Vorbește lumea" (PRO TV).































